Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:07 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aduceri aminte Aqua Magic - zece sezoane de la retrocedare

ro

02 Jul, 2012 01:00 6928 Marime text
cap_2.jpgCele două terenuri, unul de 14.900 mp şi un altul de 12.320,96 mp, au fost închiriate de la Paraschiva Barbu şi de la Alexandru Octavian Şerban (actualul şef al Secţiei de Ortopedie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă) pentru numai 20 de milioane de lei pe an

Pe 2 iulie 2003 era inaugurat, cu mare fast, parcul acvatic Aqua Magic, cu participarea reprezentanţilor Primăriei Constanţa şi ai Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Radu Mazăre şi Miron Mitrea, doi PSD-işti de bază, au consfinţit deschiderea unei noi afaceri în staţiunea Mamaia. Alături de ei, Dan Matei Agathon. Distracţie pe 27.200 mp. Dar cu ce preţ? Astăzi se împlinesc nouă ani şi zece sezoane de Aqua Magic. Şi acum societatea Aqualand SA, cea care stă în spatele parcului de distracţii din staţiunea Mamaia, este condusă de Sorina Gina Hortolomei Moscu, cea despre care se spune că ar fi „mâna de fier" a afacerilor unui anume grup de interese. Printre acţionari îi regăsim acum pe Dumitru Cilibia, şeful de la Petrocons, pe fiica acestuia, Laura Bianca Buşu, dar şi pe „omniprezenta" Sorina Gina Hortolomei Moscu. Rechizitoriul DNA în ceea ce priveşte retrocedările administraţiei Mazăre prezintă cazul Aqualand în două părţi: Modul de operare A şi Modul de operare B. Două poveşti, o singură afacere. În fapt, suprafaţa totală de teren pe care s-a amenajat „în timp record" parcul de distracţii estivale unde are un bar şi Radu jr., fiul primarului Radu Mazăre, a fost formată din două terenuri retrocedate prin semnătura şi dispoziţia primarului Radu Ştefan Mazăre.

La data înfiinţării, în Aqualand SA erau implicaţi: Pomacost SA, Five Holding SA (acţionar la Sigma Trading, afacere în care erau şi sunt implicaţi Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu), Mobitom SA, Laura Bianca Buşu, Irina Cilibia şi Basarab Popa. Cele două terenuri, unul de 14.900 mp şi un altul de 12.320,96 mp, au fost închiriate de la Paraschiva Barbu şi de la Alexandru Octavian Şerban (actualul şef al secţiei de Ortopedie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă) pentru numai 20 de milioane de lei pe an.

Dacă primul teren a provenit pe filiera Constantin Ioan Dumitru Cocăneanu - Răsvan Mircea Tudorache - Paraschiva Barbu, cel de-al doilea a „aterizat" la Aqualand de la medicul Alexandru Octavian Şerban via Laura Mariana Leşe.

Pe 25 aprilie 2003, Aqualand a încheiat cu Alpha Bank contractul de facilitate de credit pentru 600.000 de euro. Creditul a fost garantat de Paraschiva Barbu şi de Alexandru Octavian Şerban. Pe 9 iunie 2003, societatea a mai primit un credit de 50.000 de euro, fiind constituită o garanţie reprezentată de un teren situat în Mamaia, zona Corsarul - Butoaie, aflat în proprietatea lui Alexandru Octavian Şerban şi a soţiei acestuia.

Povestea lui Cocăneanu

Mamaia_Aqua_Magic2.jpg

Să începem cu Modul de operare A, la care au participat, spun procurorii DNA, Radu Ştefan Mazăre, Nicuşor Daniel Constantinescu, Dan Miron, Ramona Daniela Dospinescu, Constantin Racu, Ion Marica, Bogdan Ghiţulescu, Răsvan Mircea Tudorache, Paraschiva Barbu, Basarab Popa şi Alin Horaţiu Dima. Pentru a redobândi pământurile tatălui său, Beldiman Cocăneanu, Constantin Ioan Dumitru Cocăneanu a cerut Primăriei Constanţa, în temeiul Legii 10/2001, să-i restituie terenul intravilan situat în Constanţa, zona Kilometrul 4-5, în suprafaţă de 51.585 mp, sau alte terenuri, în compensare. Pentru a-şi realiza dorinţa, Cocăneanu a înaintat trei notificări către Primărie, care au fost conexate şi s-a dispus soluţionarea lor împreună. Printr-o adresă a Primăriei, confirmată de referatul nr. 83903 din 2 iulie 2002 (! din nou, 2 iulie) se arată că terenul nu poate fi restituit în natură, ceea ce impune invitarea persoanei îndreptăţite pentru a se pronunţa asupra măsurilor reparatorii. Numai că anchetatorii spun că aceasta a fost ignorată cu ştiinţă, în sensul că în niciun act ulterior emis de Direcţia Patrimoniu a Primăriei ori de Comisia de aplicare a Legii 10 nu s-au făcut referiri la suprafaţa reală revendicată. Pentru îndeplinirea măsurilor post notificare, Constantin Ioan Dumitru Cocăneanu l-a mandatat pe fiul său vitreg, Răsvan Mircea Tudorache, care, acceptând propunerea de a primi terenuri în plus faţă de suprafaţa notificată, pe care să le transmită Paraschivei Barbu, a redactat şi a semnat înscrisul antedatat şi cu număr şi dată false, prin care îşi exprimă îndreptăţirea de a intra „în posesia bunului imobil teren în suprafaţă de - lot 30 - liber de sarcini". Deşi Cocăneanu ceruse 51.585 mp, s-au propus spre restituire, în două tabele, astfel: primul tabel - 12 terenuri în suprafaţă totală de 24.440 mp , cu o valoare de 604.540 USD (Potrivit rechizitoriului DNA, în primul rând al tabelului, în coloana amplasare s-a menţionat „teren revendicat studiat (care trebuie retrocedat)", în coloana suprafaţă s-a menţionat „141.920", iar în coloana valoare „3.406.080"). În cel de-al doilea tabel - 13 terenuri în suprafaţă totală de 80.076,53 mp, cu o valoare de 2.800.617 USD.

Pentru a preveni o posibilă nerespectare de către Răsvan Mircea Tudorache a promisiunii de vânzare către Paraschiva Barbu a terenurilor propuse pentru atribuire în compensare au fost semnate antecontracte de vânzare cumpărare. Pentru 50.000 USD i-a vândut, pe 1 noiembrie 2002, nouă din cele 13 terenuri incluse în cel de-al doilea tabel, dintre care şase situate în staţiunea Mamaia, în suprafaţă totală de 74.503,92 mp, cu „preţul" de 21.223 lei/mp, echivalentul a 0,67USD/mp. Procurorii mai spun că este vorba şi de o subevaluare a terenurilor atribuite. Şi aşa ajungem la terenul de 14.900 mp din staţiunea Mamaia, zona Perla, care a fost evaluat la 20 USD/mp. Este „rodul" Dispoziţiei primarului Radu Mazăre nr. 3694/5.11.2002. Pentru garantarea creditului bancar folosit pentru „naşterea" Aqua Magic, terenul a fost evaluat, pe 27 februarie 2003, la 73,69 USD/mp. Nicidecum 20.

Procurorii au evidenţiat şi legătura lui Basarab Popa, presupus văr primar al primarului Radu Mazăre, cu acest caz. S-a spus că, de fapt, Aqualand şi acţionarii săi, printre care se număra şi Basarab Popa, premeditaseră construirea parcului acvatic pe suprafeţele retrocedate, ajunse mai târziu în posesia societăţii.

Leşe şi şeful de secţie

În Modul de operare B aflăm detaliat povestea retrocedărilor Laurei Mariana Leşe. Femeia, de profesie notar public în Bucureşti, având vocaţie succesorală faţă de persoana îndreptăţită Octavia Stoian, mama sa, a notificat Primăria cu privire la restituirea a 97.760 mp, teren intravilan situat pe malul Lacului Tăbăcăriei. În 2002, prin dispoziţia 3750, primarul municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, a împroprietărit-o pe Laura Mariana Leşe cu terenuri în suprafaţă totală de 199.866,3 metri pătraţi, în valoare de 8.830.966 de dolari. Unul dintre cei mai înverşunaţi cumpărători ai terenurilor lui Leşe a fost Alexandru Octavian Şerban, medic în capitală, la acest moment şef al Secţiei de Ortopedie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Acesta a cumpărat de la fericita beneficiară a dispoziţiei lui Mazăre nu mai puţin de 24 de terenuri, adică aproximativ 146.342 de metri pătraţi. Laura Mariana Leşe i-a vândut lui Şerban, la preţul de 16.971 lei/mp (0,48 euro/mp), terenul de 12.320,96 mp, parte din Aqua Magic. Şi în această poveste regăsim numele lui Basarab Popa.

Restul e istorie...

Iată cum din două retrocedări a rezultat o afacere de succes ajunsă la zece sezoane de distracţie (cu retrocedări): Aqua Magic.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii