Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:18 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alocatii incasate in mod ilegal

ro

16 Jun, 2008 00:00 1624 Marime text
1213539397.jpg

De la inceputul anului, peste 200 de familii au primit, concomitent, din doua judete, ajutor social pentru copii

In timp ce liceenii care au implinit varsta majoratului si frecventau cursurile unei unitati de invatamant au trait sub amenintarea ca nu vor mai beneficia de cele cateva zeci de lei lunar, altii au primit alocatii duble. "Astfel de situatii au existat intotdeauna", a declarat Daniela Dragomir, director general al Directiei de Munca, Solidaritate Sociala si Familie (DMSSF) Constanta. Chiar in mod frecvent. O atesta statistica institutiei pe care o conduce. De la inceputul anului, 215 familii constantene au primit, concomitent, din doua judete, alocatii pentru copii. Neregulile au iesit la iveala de cand se lucreaza, la nivel national, la realizarea unei noi agentii de plati si prestatii sociale. "Erorile ne-au fost transmise de firma care se ocupa de programul informatic SAFIR, care va centraliza toate datele", a explicat Daniela Dragomir. Pana cand baza de date unice va fi gata, neregulile se vor repeta, si alte familii din Constanta sau din alte judete vor incasa, in mod necuvenit, ajutorul de la stat pentru cresterea minorilor. Insa directoarea spune ca astfel de plati duble nu constituie o problema la nivel local. Procedurile pentru recuperarea banilor sunt demarate de DMSSF, care are obligatia de a instiinta persoanele ce au beneficiat de alocatii in mod ilegal. "Noi le-am trimis deja adrese la domiciliu", a precizat aceasta. In cazul in care constantenii nu se prezinta la sediul DMSSF si refuza sa restituie banii, datele debitorilor sunt transmise Directiei Generale a Finantelor Publice, careia ii revine obligatia de a recupera datoriile. "Directia nu are corp de executare la nivelul institutiei", a declarat Daniela Dragomir.

Vinovatul, bata-l vina!

In genere, erorile apar in conditiile in care, in urma divortului, ambii parinti solicita ajutorul de stat. Situatia poate fi descrisa in acest mod. Unul dintre parinti isi face mutatie pe buletin intr-un alt judet si cere sa i se acorde indemnizatia, in timp ce celalalt sot, care are domiciliu diferit, solicita aceeasi alocatie. "In astfel de cazuri, noi nu mai stim care este domiciliul copilului si nici in custodia cui se afla", a declarat directoarea. Nici nu se pune problema de sanctiuni pentru incasarile duble. "Persoanele care au primit plati duble vor beneficia in continuare de alocatii. Nu exista asemenea sanctiuni. In cele din urma, este un drept al copilului", concluzioneaza reprezentantul DMSSF.

Scris de: {autor}Stefania CHERMANEANU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii