Amenzi mai mari pentru soferi de la 1 ianuarie
Amenzi mai mari pentru soferi de la 1 ianuarie
31 Dec, 2008 16:04
ZIUA de Constanta
887
Marime text

Pentru conducătorii
auto care încalcă prevederile Codului Rutier, valoarea amenzilor va creşte
odată cu salariul minim pe economie. Astfel, cuantumul acestora se va ridica,
începând cu 1 ianuarie, la maximum 1.200 de lei pentru persoane fizice şi 6.000
de lei pentru persoane juridice, faţă de maximum 1.080 de lei pentru persoane
fizice şi 5.400 de lei pentru societăţi sau instituţii ale statului. Un punct amendă
va ajunge la 60 de lei, reprezentând 10% din salariul minim brut pe economie.
De exemplu, şoferii prinşi conducând fără centura de siguranţă riscă, pe lângă
cele două puncte de penalizare, amenzi cuprinse între 120 şi 180 de lei, faţă
de maximum 162 de lei cât plăteau până acum. Alte sancţiuni: depăşirea cu 30
kilometri/oră viteza maximă admisă sau oprirea fără motiv pe banda de urgenţă a
autostrăzilor- între 240 şi 300 de lei (faţă de maximum 270 de lei în prezent);
neoprirea la indicatorul „STOP" sau depăşirea cu 40 kilometri/oră viteza maximă
admisă- de la 360 la 480 de lei (faţă de maximum 432 de lei acum); blocarea
intersecţiilor sau depăşirea cu 50 de kilometri/oră viteza maximă admisă- între
540 şi 1.200 de lei (faţă de 1.080 de lei până acum).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii