Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:43 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aritmetica de la Constanţa sau cum se schimbă terenurile (Document)

ro

21 Feb, 2012 00:00 4778 Marime text
mitalexil-sedintadeconsiliulocal2.jpgConsiliul Local Municipal a aprobat, în prima şedinţă ordinară a acestui an, pe 30 ianuarie, atribuirea în proprietate a terenului în suprafaţă de 2.722 mp situat în staţiunea Mamaia, careu 4, lot 4, către SC Nitalexil SRL.

Hotărârea a venit ca urmare a deciziei civile nr. 345 din 2011 a Tribunalului Constanţa, definitivă şi irevocabilă. Dar cum s-a ales societatea cu teren în Mamaia? Întrebarea este îndreptăţită, mai ales dacă ţinem cont că firma a schimbat cu municipiul un teren de 917 mp pe bulevardul Mamaia nr. 306. Aşadar, 2.722 mp în schimbul a numai 917 mp.

Potrivit documentaţiei ataşate proiectului HCLM, prin acţiunea civilă înregistrată pe 26 ianuarie 2010, reclamanta Nitalexil SRL, în contradictoriu cu pârâţii municipiul Constanţa prin primar, Consiliul Local Constanţa şi primarul municipiului Constanţa, a solicitat instanţei obligarea la acordarea la schimb pentru terenul situat în municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 306 în suprafaţă de 917 mp, proprietatea reclamantei, a unui teren de aceeaşi valoare economică pe raza municipiului Constanţa. „Conform sentinţei civile nr. 11299/3.05.2010 pronunţată de Judecătoria Constanţa, se admite acţiunea civilă formulată de reclamanta Nitalexil SRL în contradictoriu cu pârâţii municipiul Constanţa prin primar, Consiliul Local Constanţa şi primarul municipiului Constanţa. Obligă pârâţii să acorde reclamantei în schimbul terenului situat în Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 306, în suprafaţă de 917 mp, imobilul teren în suprafaţă de 2.175 mp, situat în staţiunea Mamaia, conform raportului de expertiză tehnică judiciară", se arată într-o adresă trimisă de Direcţia Administraţie Publică Locală către Direcţia patrimoniu a Primăriei.

Cumpărat de Nitalexil, ocupat de Pasteur

Actul mai arată că, prin decizia civilă nr. 345/24.05.2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa, se admite apelul declarat de apelanţii pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 11299 din 3 mai 2010. Instanţa a schimbat în parte sentinţa civilă, în sensul că a obligat pârâţii să acorde reclamantei în schimbul terenului situat în bulevardul Mamaia, în suprafaţă de 917 mp, imobilul teren în suprafaţă de 2.722 mp, situat în Mamaia Nord, careul 4, lot 4. Potrivit schiţei ataşate proiectului, terenul se află în apropierea plajei. Curat noroc!

Nitalexil a cumpărat terenul de pe bulevardul Mamaia cu număr cadastral 4543, intabulat în Cartea Funciară 11116, conform încheierii de intabulare 15346/23.09.2005, de la Făniţa Mosoiu, Nicoleta Elena Spiratos şi Tiberiu Lucian Mosoiu. „S-a precizat că terenul este ocupat de SC Institutul Pasteur SA, societate cu capital privat, fiind titulara dreptului de proprietate în cauză, s-a invocat Hotărârea Consiliului Local Constanţa nr. 254/23.05.2000, încheierea privind deschiderea CF nr. 11116 Constanţa, nr. cadastral 4543, nr. 8758/19.07.2000"

Consiliul Local Municipal votase în 2007 un proiect privind aprobarea PUD - construire imobil P+18/22E parcare şi apartamente pe bulevardul Mamaia nr. 306, pe un teren de 917 mp. În hotărârea Consiliului Local se arată că „terenul, identificat cu nr. cadastral 4543, fiind înscris în Cartea Funciară sub nr. 11116, aşa cum rezultă din Încheierea nr. 15346/2005 eliberată de OCPI Constanţa, este proprietatea SC Nitalexil SRL conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1442/2007 autentificat de notar public Borună Chiraţa. Terenul studiat, în suprafaţă de 917 mp, se află în municipiul Constanţa, zona Institutului Pasteur. (...) Terenul urmăreşte aliniamentul la aleea carosabilă care face legătura cu bulevardul Mamaia cu o deschidere de 31,13 m".

Daţi vina pe Mihăieşi!

De altfel, pe rolul Tribunalului Bucureşti fusese înregistrat şi dosarul 22555/3/2008 privind anulare act administrativ, în care Nitalexil avea calitatea de pârât, alături de Primăria Constanţa, iar Institutul Pasteur era reclamant.

Surse din cadrul Primăriei spun că, de fapt, încurcătura cu Nitalexil şi Pasteur a fost făcută în ultima şedinţă de Consiliu Local din mandatul de primar al lui Gheorghe Mihăieşi.
Dar nici beneficiarul hotărârii nu este vreun no-name.
Cunoscut ca investitor imobiliar, SC Nitalexil SRL are sediul pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 264, în complexul Sportiv Badea Cârţan, „cuib" al mai multor business-uri care au legături cu primarul Constanţei. Firma îi are ca asociaţi pe Marin Radu şi SC Seaside Estate Company SRL. La rândul său, asociatul Seaside Estate Company, cu sediul tot în Complexul Sportiv Badea Cârţan, adună numai persoane juridice: Rectangle Transport LTD - Liberia, Gypsy Investments LTD - Liberia şi SC Nitalexil SRL. Administrator al afacerii este nimeni altul decât Adrian Mihai Mînăstireanu, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, PSD-ist şi apropiat al primarului. Seaside Estate Company şi Nitalexil deţin împreună SC Principal S.N., afacere administrată de Alexandru Florian Ilie, şeful de cabinet al lui Alexandru Mazăre, fratele primarului şi membru al Organizaţiei Judeţene de Tineret Constanţa a Partidului Social Democrat. În „cuibul" afaceristic din Complexul Badea Cârţan mai găsim societăţi cum ar fi Holland Developement Group, Galatap SRL, Millenium Global Development SA, SC Bulevard SA, Dascol SRL şi Sole SRL. Până anul trecut, acolo a fost şi căminul cunoscutei afaceri Pomacost.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 21 Feb, 2012 14:20 Aritmetica primariei a constat,mai mereu din luat de la cei multi si saraci si dat la putini si apropiati.Dar parca s-a accentuat dupa REVELATIA prin Brasilia,Honduras etc.,a primarului.Ca de...atata carte stie saracu!!