Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:39 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Banias a fugit de PDL Constanta

ro

12 Aug, 2010 00:00 2327 Marime text
mircea_banias_06.jpgPDL-ul constănţean arde şi încă preşedintele filialei judeţene, Mircea Banias, se plimbă. Şi, ca să nu-l bâzâie telefoanele, le-a închis.

A iscat un război local în PDL, în momentul în care a depus o contestaţie la Bucureşti, prin care cerea anularea alegerilor care avuseseră loc la municipiu şi pe care le câştigase Maria Stavrositu. Apoi, la foc mocnit, timp de mai multe săptămâni, decizia de la centru a tot fost amânată, pentru ca, într-un final, să se ia decizia drastică. Comisia Naţională de Statut, Etică şi Litigii a hotărât dizolvarea birourilor de conducere, atât la nivel judeţean, cât şi local. Văzând că nu i-a ieşit tocmai cum îşi dorea şi a fost şi el victimă a propriei contestaţii, acesta a dat bir cu fugiţii. Mircea Banias a plecat în vacanţă, una de criză, cu salariul redus cu 25% de la Senat. Destinaţiile alese de senatorul Banias au fost Franţa şi, mai apoi, Anglia, două ţări unde excursiile sunt ieftine. Probabil că Napoleon I şi Richard al III-lea îl vor inspira la abordarea ofensivă a politicii, odată cu întoarcerea în Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Florin 11 Aug, 2010 23:36 Bravo lui ca a plecat. Ce nu mai are omu voie sa mearga in vacanta?