Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:19 14 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bricul Mircea, in Portul Hamilton

ro

13 Jun, 2009 02:34 2848 Marime text
bricul_mircea_15_e.jpgNava-şcoală Mircea a avut, pe 11 iunie, cea de-a patra escală din marşul anual de instruire practică. Bricul a ancorat în Portul Hamilton, unde va rămâne timp de trei zile. 

Echipajul navei va participa la festivităţile organizate cu ocazia sărbătoririi a patru sute de ani de la apariţia primilor locuitori în insulele Bermuda. „Studenţii şi elevii vor defila în acompaniamentul muzicii regimentului din Bermuda şi vor lua parte, alături de echipajele celorlalte nave participante la regată, la întreceri sportive - fotbal, volei şi tras la parâmă", se precizează în comunicatul remis de Ministerul Apărării. În ultima zi a şederii în Portul Hamilton, studenţii şi elevii vor participa la festivitatea de premiere a celei de-a doua etape a regatei Tall Ships Atlantic Challenge Tenerife-Bermuda, dar şi celorlalte competiţii sportive. Dr. Ewart Brown, premierul insulelor Bermuda, va fi cel care le va înmâna câştigătorilor distincţiile. Nava-şcoală „Mircea" participă, în perioada 12 aprilie - 26 august 2009, la marşul anual de instruire practică, în cadrul căruia este inclusă şi prezenţa la regata „Tall Ships Atlantic Challenge 2009". Acesta cuprinde escale în opt porturi - Catania, Cadiz, Tenerife, Hamilton, Charleston, Boston, Ponta Delgada şi Algeciras, unde velierul reprezintă atât Forţele Navale, cât şi România la toate manifestările organizate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii