Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:24 28 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bursă la Penitenciar (video)

ro

21 Oct, 2010 00:00 1757 Marime text
locuri_munca_penitenciare2.jpgOpt administratori de firme de construcţii au ajuns la Secţia exterioară Valu lui Traian a Penitenciarului de Maximă Securitate de la Poarta Albă. Nu în calitate de deţinuţi, ci tocmai pentru a încerca să ofere locuri de muncă persoanelor private de libertate. A fost pentru întâia oară când  Penitenciarul a găzduit Bursa locurilor de muncă pentru persoanele private de libertate de etnie romă. 35 de deţinuţi au luat contact direct cu angajatorii. Au venit la interviu dotaţi cu scrisori de intenţie şi CV-uri, întocmai ca la o bursă clasică a locurilor de muncă. Imediat după eliberarea din penitenciar, foştii deţinuţi sunt extrem de vulnerabili. Au probleme cu adaptarea la viaţa în comunitatea liberă, adesea sunt stigmatizaţi de cei din jur sau chiar de familie. În aceste condiţii, găsirea unui loc de muncă pare aproape imposibilă. Bursa face parte din proiectul numit „Peste obstacole, cu speranţă şi încredere”, finanţat integral din Fondul Social European. Valoarea proiectului depăşeşte un milion 250 de mii de lei, iar perioada de implementare este noiembrie 2009-aprilie 2011. La finalul Proiectului, peste 150 de deţinuţi de la Penitenciarul de Maximă Securitate Poarta Albă vor obţine calificări de lucrători în construcţii sau comerţ şi le va fi mult mai uşor să îşi găsească un loc de muncă după eliberare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii