Cadrele didactice contesta obligativitatea invatamantului de la sase ani
Cadrele didactice contesta obligativitatea invatamantului de la sase aniPrea mici pentru a merge la scoala
Programa scolara este prea incarcata pentru ca un copil de sase ani sa-i poata face fata * S-a propus infiintarea unei comisii de inscriere a elevilor, din care sa faca parte cadre didactice, psihologi si educatori * Aceasta comisie ar hotari si daca micutul este apt sau nu de a merge la scoala * Legea invatamantului ar trebui sa aiba la baza cat mai multe actiuni de socializare
Pentru a cunoaste parerea cadrelor didactice vizavi de problema obligativitatii scolarizarii copilului la varsta de sase ani, Ministerul Educatiei si Cercetarii a solicitat realizarea unui sondaj in randul profesorilor. Reprezentantii Sindicatului Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar au trimis ministerului o adresa prin care se raspundea solicitarii. Pentru o mai buna informare cu privire la aceasta problema, au avut loc intalniri cu parintii, educatorii, invatatorii, directorii si elevii. In urma intalnirilor, SLSIP a propus ministerului o serie de masuri, printre acestea aflandu-se realizarea unei programe adecvate pentru copiii de sase ani, imbunatatirea bazei materiale si marirea fondurilor alocate. Pe langa acestea, s-a cerut conceperea unui curriculum intermediar care sa poata fi accesibil atat celor care au facut grupa pregatitoare, cat si celor care nu au fost inscrisi la gradinita. SLSIP a mai propus infiintarea unei comisii de inscriere a elevilor, din care sa faca parte cadre didactice, psihologi si educatori. Aceasta comisie ar hotari si daca micutul este apt sau nu de a merge la scoala. "Nu este corect sa amendam parintii, asa cum a propus Ecaterina Andronescu, in cazul in care ei refuza sa-si dea copiii la scoala de la sase ani", a explicat liderul de sindicat Ioana Purcarea. Concluzia sondajului realizat de SLSIP a fost ca particularitatile elevilor de 6 si 7 ani sunt diferite, iar programa este prea incarcata pentru ca un copil sa-i faca fata. "Legea ar trebui sa aiba la baza cat mai multe actiuni de socializare, pentru ca modificarea perceptiei ludice a copilului la cea educativa, de invatare, este prea directa", a concluzionat liderul de sindicat. De asemenea, a fost prezentat ministerului un raport cu privire la schimbarea perioadei invatamantului obligatoriu de la 8 la 10 ani. Majoritatea profesorilor s-au declarat pentru sustinerea examenului de admitere la liceu, insa concursul sa fie organizat in functie de specialitatea fiecarei unitati scolare.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp