Canalul Bastroe va fi construit pentru aparare
Canalul Bastroe va fi construit pentru aparare
Scandalul continua
Oficialii ucraineni au concluzionat ca realizarea constructiei canalului Bastroe este inoportuna din punct de vedere economic * Viktor Bondar, ministrul Transporturilor si Telecomunicatiilor din Ucraina a declarat ca totusi "se intentioneaza dezvoltarea lui pentru asigurarea intereselor strategice ale tarii in aceasta regiune" * Proiectul va fi dezvoltat cu finantare din bugetul statului pentru a asigura capacitatea defensiva a Ucrainei si pentru a rezolva problema prezentei Ucrainei in aceste ape teritoriale
Zilele trecute, oficialii ucraineni au ajuns la o concluzie socanta dupa ce de cativa ani incoace canalul Bastroe a tinut capul de afis al tuturor reuniunilor regionale: constructia este inoportuna din punct de vedere economic. Senzationala dezvaluire a fost facuta la o intalnire cu ziaristii a ministrului Transporturilor si Telecomunicatiilor din tara vecina, Viktor Bondar, a carui declaratie a fost preluata de Agentia de Stiri "Rusia la zi".Cu toate acestea, "se intentioneaza dezvoltarea lui pentru asigurarea intereselor strategice ale tarii in aceasta regiune", a mai declarat ministrul ucrainean. "Proiectul va fi dezvoltat cu finantare din bugetul statului pentru a asigura capacitatea defensiva a Ucrainei si pentru a rezolva o data pentru totdeauna problema prezentei Ucrainei in aceste ape teritoriale", a sustinut ministrul intr-un interviu acordat jurnalistilor, la Kiev.Si totusi se lucreazaTotodata, oficialul a aratat ca in etapa actuala in delta bratului Bastroe se deruleaza doar lucrari de mentinere a adancimilor de navigatie pe canal pentru trecerea navelor de mai mare tonaj, scrie publicatia Novosti-Ukraini. Potrivit ministrului, comisia interdepartamentala a analizat perspectivele acestui canal si a decis ca, din punct de vedere economic, el este inutil, "dar din punct de vedere politic si strategic este important pentru Ucraina, fiind singura iesire spre Delta Dunarii si, implicit, spre Dunare, pentru armatorii ucraineni si pentru fortele armate ucrainene".Iata de ce, a continuat oficialul, expertii ministerului examineaza in prezent caile de reducere a cheltuielilor de constructie a canalului, atentia concentrandu-se asupra fondurilor cerute de lucrarile de intretinere a obiectivului si de mentinere a adancimilor optim-navigabile. Bondar a anuntat ca institutia pe care o reprezinta analizeaza alte cateva proiecte alternative, avand in vedere ca acesta este nerentabil."Nu renuntam""Vom duce proiectul la sfarsitul lui logic si, concomitent, vom lua in calcul alte proiecte care, posibil, vor fi si realizate, la un moment dat, pentru ca intelegem ca Bastroe nu renteaza", a spus oficialul.In acelasi timp, el a aratat ca, in opinia lui, nu exista, in prezent, posibilitati pentru lansarea in practica a nici unuia din proiectele pe aceasta directie. "Numarul navelor care traverseaza apele interne nu vor amortiza niciodata banii cheltuiti", a explicat ministrul. Reamintim ca primul tronson al canalului de navigatie Dunare - Marea Neagra a fost inaugurat la 26 august 2005, in ciuda protestelor internationale ale mai multor organizatii nonguvernamentale din regiune.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp