Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:58 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Care sunt obligatiile si raspunderile celor care construiesc

ro

08 Apr, 2010 02:52 1424 Marime text
cap_6.jpgDupă ce solicitantul unei autorizaţii de construcţie a obţinut actul legal, acesta trebuie să respecte şi anumite obligaţii, în cazul în care realizează construcţii noi sau intervenţii asupra construcţiilor existente.

În primul rând, acesta trebuie să anunţe emitentul autorizaţiei de construire dar şi Inspectoratului de Stat în Construcţii în legătură cu data la care are de gând să înceapă lucrările. De asemenea, panoul de identificare a investiţiei trebuie să fie plasat la loc vizibil, iar specialiştii trebuie să urmărească modul în care se execută construcţia. Cel însărcinat să urmărească modul de execuţie al lucrărilor este dirigintele de şantier autorizat. Acesta are în vedere ca execuţia lucrărilor să se facă în deplină concordanţă cu autorizaţia emisă dar şi cu documentaţia tehnică ce a stat la baza emiterii autorizaţiei, cu respectarea proiectului tehnic pentru execuţia lucrărilor pe baza căruia a fost emisă, dar şi în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare. Pe lângă diriginte, lucrările mai trebuie să fie supravegheate şi de un responsabil tehnic cu execuţia atestat.

Pe lista obligaţiilor mai apare şi întocmirea Cărţii tehnice a construcţiei, în care este cuprinsă evidenţa tuturor documentelor privind construcţia, emise în toate etapele realizării ei - de la certificatul de urbanism până la recepţia finală a lucrărilor. Cartea se întocmeşte şi se completează pe parcursul execuţiei de toţi factorii care concură la realizarea lucrărilor, prin grija dirigintelui de şantier. La finalul lucrărilor trebuie să se efectueze recepţia acestora dar şi a instalaţiilor aferente. Recepţia are loc în prezenţa proiectantului şi a executantului şi este actul prin care investitorul declară că acceptă lucrarea şi că aceasta poate fi dată în folosinţă.

Recepţia se efectuează atât la lucrări noi, cât şi la intervenţiile în timp asupra construcţiilor existente (reparaţii capitale, consolidări, modificări, modernizări, extinderi şi altele asemenea) şi se realizează odată la terminarea lucrărilor şi încă o dată la expirarea perioadei de garanţie.

Aşa cum trebuia să se aducă la cunoştinţă data la care se începe construcţia, aşa şi la final se va aduce la cunoştinţa emitentului autorizaţiei şi a Inspectoratului de Stat în Construcţii acest aspect.

Nu în ultimul rând, în termen de cel mult 15 zile de la data finalizării lucrărilor, investitorul are obligaţia să regularizeze taxele şi cotele legale. În acest scop, investitorul are obligaţia de a declara la emitentul autorizaţiei, valoarea finală a lucrărilor, prezentându-se în acest sens şi documentele doveditoare necesare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii