Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:03 27 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Casa de Cultura din Harsova va fi renovata

ro

28 Jul, 2010 02:54 2072 Marime text
Harsova_primar_Nadrag_Tudor_01.jpgPotrivit primarului oraşului, Tudor Nădrag, investiţia se cifrează la 25 miliarde de lei vechi

Oraşul Hârşova a obţinut ieri, avizarea finanţării pentru reabilitarea şi modernizarea Casei de Cultură. Primarul Tudor Nădrag a afirmat că procedura de achiziţie pentru această investiţie ar putea fi demarată până la toamnă.

„Astăzi (n.r. ieri), în Comisia tehnico-economică de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, la care au participat reprezentanţi ai tuturor ministerelor, s-a avizat aprobarea a 25 de miliarde de lei vechi pentru reabilitarea şi modernizarea Casei de Cultură", ne-a declarat primarul oraşului Hârşova. Potrivit edilului, lucrările vor fi derulate prin Compania Naţională de Investiţii. „Într-o lună sper să se organizeze licitaţia, pentru ca lucrările să fie demarate cât mai repede", a precizat primarul.

Hârşova a mai primit o veste bună. Potrivit edilului, ieri s-a publicat în Monitorul Oficial şi aprobarea finanţării pentru Programul „Casa Verde" prin Administraţia Fondurilor de Mediu.

Spitalul şi grădiniţele, reabilitate termic

Valoarea finanţării europene este de 1,2 milioane euro, bani ce vor fi investiţi în reabilitarea termică a Spitalului Hârşova şi a celor două grădiniţe din oraş, una cu orar normal, alta cu orar prelungit. „Banii vor fi utilizaţi atât pentru termoizolaţii, cât şi pentru pompe de căldură. Investiţiile vor fi de un real folos având în vedere faptul că se vor îmbunătăţi considerabil condiţiile atât la spital, cât şi la cele două grădiniţe, cu un consum redus de combustibil", a precizat Tudor Nădrag. Din valoarea totală a proiectului, contribuţia asigurată de la bugetul local este de 2%. Procedurile de achiziţie vor fi demarate în curând şi pentru acest proiect.

Primarul oraşului Hârşova a mai precizat că astăzi se va deplasa la Bucureşti, la Ministerul Economiei, pentru depunerea spre finanţare a unui proiect ce fusese depus anterior la Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Reţeaua electrică din zona ANL trebuie suplimentată

Este vorba despre executarea unor lucrări de suplimentare a reţelei de alimentare cu energie electrică din zona blocurilor ANL. „Având în vedere faptul că avem deja un bloc ANL finalizat, cu 32 de apartamente, alte patru cu 64 de apartamente aflate în execuţie şi urmează să fie demarată construcţia altor patru blocuri cu încă 64 de apartamente, trebuie schimbat transformatorul, iar reţeaua trebuie extinsă, întrucât cea existentă nu va face faţă. Voi depune un memoriu atât la Ministerul Economiei care a preluat programul de electrificare de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, dar şi la principalul furnizor de electricitate, Enel România, pentru că, din câte am înţeles, următoarele investiţii se vor face în parteneriat cu această companie, întrucât ei vor avea de beneficiat de pe urma acestor investiţii, pe termen lung", a subliniat primarul Tudor Nădrag. Valoarea totală a proiectului este de 8,5 miliarde de lei vechi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 29 Jul, 2010 11:24 ACTIUNILE primarului din orasul HARSOVA de Constanta , TUDOR NADRAG , in privinta ENERGIEI ELECTRICE non conventionale , adica EOLIENE SI BIOGAZ , sunt sprijinite atat de MISCAREA DE REZISTENTA ce se afla la conducerea CJC Constanta , cat si a Uniunii Europene si a Parlamentului European pentru ca atat UE cat si PE sa-si VANDA produsele lor foarte scumpe unor FRAIERI din Romania ce nu au macar o AGRICULTURA care sa asigure MANCAREA locuitorilor ei. De ce UE si PE nu-si VAND cele mai performante UTILAJE din AGRICULTURA si nu-si trimit FIRMELE AGRICOLE sa faca AFACERI in ROMANIA ??? De ce ??? Pentru ca UE si PE nu VOR sa AJUTE Romania sa se REDRESEZE, sa iasa din CRIZA ECONOMICA ...,ba mai mult UE calomniaza tot mai agresiv AGRICULTURA din ROMANIA, datorita increderii ce o acorda INTERVIURILOR TELEVIZATE ,unor rau voitori din aceasta tara, ce fac parte dintr-o organizatie PARAMILITARA ce activeaza sub numele de MISCAREA DE REZISTENTA , ce a devenit in ultimul timp foarte ACTIVA si AGRESIVA fata de locuitori si fata de interesele acesteia,ROMANIA.