Ce urare le-a făcut primarul Adrian Stan localnicilor Bucate alese, colinde şi dansuri dobrogene, în prag de Crăciun
Ce urare le-a făcut primarul Adrian Stan localnicilor: Bucate alese, colinde şi dansuri dobrogene, în prag deLocuitorii oraşului Techirghiol de diferite etnii au putut cunoaşte ieri puţin din datina dobrogeană a Crăciunului. Participanţii la eveniment au asistat la pregătirea porcului pentru bucatele specifice sărbătorilor de iarnă, şi au ascultat colindătorii ce au redat un pic din atmosfera Crăciunului. Pomana porcului s-a făcut ca la carte. Animalul a fost donat de un gospodar din oraş şi cântărea 110 kilograme, aşa că invitaţii au avut parte de un adevărat răsfăţ. Şi întrucât carnea friptă se combină de minune cu un vin fiert sau cu o ţuică, acestea nu au lipsit de la ospăţ. Ansamblul de dansuri populare din Techirghiol a încălzit atmosfera cu frumoasele noastre dansuri dobrogene, iar după sfinţirea bucatelor, preoţii din localitate au explicat însemnătatea Crăciunului pentru creştini. La eveniment au participat de la copii, profesori, consilieri locali şi angajaţii Primăriei până la reprezentanţi ai Poliţiei, Sanatoriului şi Mănăstirii Sfânta Maria. Copiii au pregătit un spectaculos recital de colinde, impresionându-i pe invitaţi atât prin costumaţie, cât şi prin prestaţia lor. Evenimentul, început la ora 11.00, la Restaurantul Dromas din localitate, s-a încheiat spre orele amiezii. Invitaţii şi-au urat la sfârşit sărbători fericite şi un an mai bun. „Să dea Dumnezeu să fie mai bine pentru toată lumea", le-a urat tuturor Adrian Stan. Ce înseamnă această sărbătoare pentru oraşul Techirghiol, am aflat tot de la primar. „Momentul tăierii porcului este o sărbătoare şi un obicei la Techirghiol, dar şi un prilej de întâlnire pentru localnici în pragul sărbătorilor şi a sfârşitului de an. Este un moment care creează atmosfera de grup, de unitate", a apreciat edilul, ieri, înainte de începerea evenimentului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp