Cel mai mare armăsar (video)
Cel mai mare armăsar (video)

Cu
ocazia Zilei Recoltei, constănţenii au avut prilejul de a admira, la
Pavilionul Expoziţional din Mamaia, un uriaş armăsar, din rasa
percheron american. Proprietarul său, un american de origine română,
l-a adus cu avionul din Statele Unite. Calul fost cumpărat cu suma de
40.000 de dolari, dar, acum valorează circa 150.000 euro.
Îl
cheamă Lazy Daze Whawk, cântăreşte peste o tonă şi poate trage 10 tone
în decurs de o oră. Este vorba despre frumosul exemplar cabalin din
rasa percheron care se află pentru prima oară în România şi a fost adus
din America cu avionul. Deşi este masiv, are 1,92 la greabăn şi
depăseşte greutatea de o tonă, armăsarul este blând şi uşor de
întreţinut.
Dimineaţa mănâncă o porţie de cinci kilograme de ovăz, la fel şi seara, iar în timpul nopţii circa o jumătate de balot de lucernă. A fost adus în România cu avionul, iar cheltuiala s-a ridicat la la 23.000 de dolari. Frumosul exemplar va putea fi vizitat, pe lângă alţi cai, până pe data de 17 octombrie la târgul deschis cu ocazie sărbătorii Recoltei şi a Vinului Dobrogean.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp