Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:39 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cele mai multe sesizari transmise la BEM sunt legate de cartile de alegator

ro

07 Jun, 2004 00:00 1056 Marime text

Legea spune una, la sectiile de votare se aplica alte prevederi

Conform legii, la alegerile locale din acest an, birourile sectiilor de votare trebuie sa ia in consideratie doar cartile sau buletinele de identitate, pasapoartele diplomatice sau de serviciu, carnetele de serviciu pentru militarii in termen sau elevii scolilor militare. Cu toate acestea, cetatenii au semnalat faptul ca la unele sectii de votare au fost acceptate si cartile de alegator fara, insa, ca pe cartile de identitate sa se aplice autocolantele. Damian Mitea, presedintele BEM Constanta, a declarat ca s-au mai primit sesizari cu privire la arondarea unor blocuri care au fost trecute la doua sectii de votare sau locuitori care, desi blocul era arondat, nu s-au regasit pe listele permanente. Toate cazurile au fost rezolvate, iar cetatenii au avut posibilitatea sa-si exercite dreptul la vot. Mai trebuie mentionat ca la una dintre sectiile de votare din municipiu unii dintre cetateni au primit patru buletine de vot: doua pentru primar, doua pentru Consiliul Local. Membrii biroului s-au sesizat la timp, iar buletinele in cauza au fost anulate.O situatie similara s-a inregistrat si la Chirnogeni, unde locuitorii au primit doua buletine cu candidatii la Consiliul local, fara sa le fi fost inmanat si cel pentru consilierii judeteni. In unele localitati, insa, neregulile au continuat. La Navodari, membrii PSD au impartit, chiar in fata sediilor sectiilor de votare, flacoane cu parfum. La Medgidia, la sectiile de votare 4, 5, 6, fiul candidatului PSD la Consiliul Local, Ismail Kenan, si alti membrii de partid au impartit sacose inscriptionate cu sigla partidului. Tot la Medgidia, la Sectia de votare nr. 6, Bogdan Simion, cameraman la una dintre televiziunile locale, a fost batut de reprezentantul PRM in birou pentru ca filma cererile formulate pe 3 06 2004 de persoane varstnice care solicitau sa fie insotiti in cabina de votare. La Basarabi, membrii aceluiasi partid au incercat sa convinga electoratul cu cate un pahar cu bautura sa voteze formatiunea din care fac parte. De pe lista localitatilor in care au fost semnalate nereguli nu poate sa lipseasca Ciocarlia. Primarul Nicolae Marghiol a amenintat-o pe Claudia Onara, presedintele sectiei de votare, care nu i-a permis sa intre in sediu pentru a-i convinge pe cetatenii comunei cum este bine sa voteze. Impotriva primarului a fost formulata plangere penala ce a fost depusa la Parchetul de pe langa Judecatoria Medgidia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii