Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:07 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chilipiruri pentru constănţeni Fiscul scoate la licitaţie terenuri agricole, maşini şi apă plată

ro

05 Mar, 2011 01:02 3115 Marime text
08_fiscul_dgfp.jpgÎn această lună, mai multe bunuri pe care s-a pus sechestru vor fi scoase la licitaţie de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa la preţuri de pornire destul de atractive.

Astfel, potrivit site-lui Direcţiei Finanţelor Publice, în luna martie, Fiscul constănţean va valorifica terenuri agricole, autoturisme, maşini de găurit, pompe, dar şi apă plată. Astfel, pe 9 martie, la ora 11.00, DGFP va organiza la Mangalia o licitaţie pentru valorificarea unui teren intravilan cu suprafaţa de 443,75 de metri pătraţi, proprietatea debitorului SC Metal Grup Industrie SRL. Deoarece pentru respectivul bun este organizată cea de a trei licitaţie, preţul de pornire al licitaţiei a fost diminuat cu 50% faţă de preţul de evaluare. A doua zi, pe 10 martie, la ora 13.00, se vor vinde prin licitaţie publică mai multe bunuri care aparţin societăţii Etem Total SRL, din municipiul Constanţa. Participanţii la licitaţie vor putea cumpăra 16.416 sticle cu apă plată Serdica, la 0,5 litri, 630 de bidoane cu apă plată Serdica la 6 litri şi 864 de bidoane de apă la 10 litri. Lista bunurilor scoase la licitaţie continuă cu câteva terenuri agricole. Astfel, pe 11 martie, la ora 10.00, în localitatea Băneasa va fi organizată o licitaţie publică pentru valorificarea a două terenuri extravilane agricole de 21.000 de metri pătraţi, respectiv de 29.000 de metri pătraţi, care aparţin Parohiei Băneasa. Patru zile mai târziu, pe 15 martie, la ora 11.00, fiscul va organiza o licitaţie pentru vânzarea unei autoutilitare Dacia Drop Side, proprietatea societăţii Adris Serv Construct SRL. În aceeaşi zi, la Mangalia, Administraţia Finanţelor Publice, Serviciul colectare şi Executare Silită va organiza o licitaţie în care vor fi valorificate mai multe bunuri care aparţin societăţii Neonex Grup SRL. Întrucât se organizează a doua licitaţie, preţul de pornire este diminuat cu 25% faţă de preţul de evaluare pentru următoarele bunuri: maşină de găurit, pompă vid, maşină pentru debitat şi gravat cu laser. Cei care doresc sa participe la licitaţie trebuie prezinte o serie de documente şi să achite o taxă care să reprezinte 10% din valoarea preţului de pornire.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii