Cine a câştigat la CN APMC mentenanţa staţiilor de ape uzate
Cine a câştigat la CN APMC mentenanţa staţiilor de ape uzateAşa cum arată anunţul de atribuire nr. 95558/18.11.2010, valoarea totală pentru care a fost atribuit contractul este de 147.380 de lei, valoarea maximă pe care instituţia era dispusă să o achite era de 168.000 de lei. Contractul vizează efectuarea unor revizii trimestriale, upgradări periodice şi adaptări ale software-lui la procesul tehnologic, precum şi eventuale intervenţii accidentale asupra sistemului informatic şi de automatizare implementat la staţia preepurare (zona Poarta 6), zona stocare Oil Terminal, staţia de tratare biologică, toate trei aparţinând staţiei de tratare ape uzate şi de staţia de tratare levigat.
Procedura de selecţie a ofertantului s-a efectuat fără publicarea în prealabil a unui anunţ de participare pentru că, aşa cum arată justificarea publicată pe SEAP, „astfel de servicii nu puteau fi furnizate decât de un anume ofertant, din motive tehnice".
Societatea desemnată câştigătoare nu a mai câştigat până acum niciun contract la această instituţie, cel puţin aşa se arată pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice. În schimb, este un client fidel al Enel Distribuţie Dobrogea.
Potrivit vrajitorul.ro, firma funcţionează din mai 1994, are 66 de angajaţi, iar administratorul societăţii este Constanţa Suciu. Societatea are ca obiect de activitate consultanţă, proiectare, execuţie instalaţii electrice şi automatizări. În 2009, societatea a avut un profit de 1.560.815 de lei şi o cifră de afaceri de aproape zece milioane de lei vechi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp