Comandamentul Sezon Estival, in plina actiune
Comandamentul Sezon Estival, in plina actiune
21 Jun, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
786
Marime text
Inspectorii DSVSA au luat la purecat litoralul
Medicii veterinari detasati si autohtoni care isi desfasoara activitatea in statiunile de la malul marii, in cadrul Comandamentului Sezon Estival 2005, au controlat in cursul saptamanii trecute un numar de 557 de unitati, din care 70 de unitati de procesare, 66 de piete si targuri, 147 de unitati de comercializare si 274 de unitati de alimentatie publica. Potrivit directorului DSVSA Constanta, doctorul Grigore Mertoiu, neregulile constatate au condus la aplicarea de amenzi contraventionale in valoare de 40 milioane de lei, dar si confiscarea unei cantitati de peste patru tone de produse neconforme cu normele si cerintele igienice sanitar-veterinare. In plus, cele patru autolaboratoare detasate au controlat 74 de unitati si au analizat, prin determinari rapide, un numar de 111 de probe. Ca si pana acum, si in perioada urmatoare, inspectorii si autolaboratoarele isi vor desfasura activitatea conform unui program prestabilit, insa pot raspunde si diferitelor sesizari referitoare la o serie de aspecte negative din domeniul alimentatiei. Ca urmare, pana la inceputul lunii septembrie, inspectorii DSVSA si cei detasati vor efectua activitatea specifica de inspectie de control in colaborare cu celelalte autoritati cu responsabilitati in domeniu, conform protocolului semnat recent cu Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului si Inspectia Sanitara de Stat.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii