Comisie pentru evaluarea pagubelor de la Valu lui Traian
Comisie pentru evaluarea pagubelor de la Valu lui TraianPentru rezolvarea solicitărilor cetăţenilor, ISU „Dobrogea" a acţionat, ieri, cu 70 de cadre, 10 autospeciale şi utilaje. O situaţie deosebită a fost înregistrată în municipiul Constanţa şi comuna Valu lui Traian. Conform informaţiilor furnizate de ISU „Dobrogea", în Valul lui Traian s-a intervenit pe străzile Nouă, Ceairului şi Poiana, precum şi pe Calea Dobrogei. Ploile torenţiale căzute în această localitate au dus la inundarea tuturor străzilor cu apă pluvială. Totodată, apa dintr-un canal aflat în apropierea Penitenciarului Valea Seacă a deversat şi a inundat 17 case şi 130 de curţi şi grădini, ieri, la ora 16.00, existând încă trei case inundate. În ajutorul localnicilor au intervenit, aseară şi în cursul zilei de ieri, efective ale ISU „Dobrogea", cu o autospecială şi o motopompă, dar şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Valu lui Traian, cu o motopompă, două vidanje şi un buldoexcavator. Astăzi, o comisie formată reprezentanţi ai Primăriei Valu lui Traian şi alte instituţii abilitate se va întruni pentru a evalua situaţia şi a stabili valoarea totală a pagubelor produse de furia naturii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp