Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:37 28 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comuna, în continuă extindere Poarta Albă va avea parc de 1,2 hectare (galerie foto)

ro

26 Aug, 2011 00:00 3591 Marime text
poarta_alba_-_poza_buna.jpgLocuitorii comunei Poarta Albă vor avea, de săptămâna viitoare un parc imens în localitatea lor, amenajat pe o suprafaţă de 12.600 de metri pătraţi şi care va deservi viitoarelor familii care se vor muta în zonă şi nu numai acestora.

Investiţia de aproape 800.000 de lei, mai exact 749.953 lei, fără TVA, a fost asigurată în proporţie de 82% de către Administraţia Fondului pentru Mediu - iar restul de Consiliul Local al comunei Poarta Albă. Chiar dacă lucrările au fost demarate la finele lunii aprilie, constructorul s-a mişcat foarte bine, astfel încât zilele trecute a fost întocmit procesul verbal de recepţie a lucrărilor.

poarta_alba.jpg

Chiar dacă pentru unii acest parc amenajat la câteva sute de metri de şoseaua naţională care traversează comuna nu ar fi o investiţie necesară, lucrurile nu stau deloc aşa, cu atât mai mult cu cât comuna este într-o continuă dezvoltare, iar în jurul parcului se vor construi multe case. „Zona a fost lotizată în 350 de loturi, este deja în intravilan. Aici se va întinde un cartier foarte mare de locuinţe astfel încât, în câţiva ani, cât va dura probabil ridicarea caselor, parcul să aibă arbori ajunşi la maturitate, care să ţină umbră şi să devină un loc excelent de relaxare atât pentru părinţi, cât şi pentru copii", ne-a spus primarul comunei, Vasile Delicoti.

dsc_0161_.jpgSpaţiul de relaxare arată exact cum sunt cele din marile oraşe ale căror administraţii se preocupă de aerul locuitorilor: două fântâni arteziene, două spaţii de joacă mari în capete diferite ale parcului, nu mai puţin de 108 de bănci de odihnă, patru leagăne, patru balansoare, două platouri rotative, dar şi trei ansambluri de căsuţe tobogan. Zona a fost amenajată de la zero: a fost adus pământ vegetal bun pentru ca arbuştii, florile, gazonul şi gardul viu care au fost deja plantate să se prindă, s-a adus nisip şi pietriş pentru alei, dar şi pentru spaţiul de joacă. Pentru ca parcul să fie permanent proaspăt şi pentru ca plantele să crească, a fost montat şi un sistem de irigaţii. Bineînţeles, parcul a fost racordat la reţeaua electrică şi au fost deja amplasaţi cei 78 de stâlpi de iluminat, precum şi alte 78 de corpuri de iluminat.

dsc_0164_.jpgLucrările care au mai rămas de efectuat sunt mărunte, iar ultimele retuşuri, cum ar fi punerea gazonului, vor fi definitivate săptămâna viitoare, când autorităţile locale speră să îl poată inaugura oficial, odată cu începerea anului şcolar.

Pe lângă acest spaţiu imens de joacă pentru copii, primăria s-a ocupat recent şi de un parc mai mic din mijlocul comunei pe care l-a reamenajat, iar în interiorul lui a construit un foişor pentru cei care vor să se răcorească în zilele şi serile toride de vară.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • violeta 26 Aug, 2011 09:07 Mult succes in continuare ,stiam ca nu ne v-a dazamagii,il voi sustine in continuare . Acesta este doar inceputul ,va asteptam pe 8 septembrie sa asistati la taierea panblicii de la gradinita .
  • violeta 26 Aug, 2011 09:00 Succes in continuare ,eram foarte sigura ca nu ne va dazamagi il voi sustine in continuare .