Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:11 29 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concedierile de la Spitalul Judetean pe masa CA-ului

ro

31 Jul, 2010 00:00 1537 Marime text
spital_jud.jpgConform actualului normativ de personal, la Spitalul Judeţean este deficit de personal medical şi surplus de personal... auxiliar.

Preşedintele filialei Constanţa a Sindicatului Sanitas, Nicolae Manea, a prezentat Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, propunerea organizaţiilor sindicale şi profesionale în ceea ce priveşte restructurările de personal. „În primul rând, am cerut să se respecte legea şi normativul de personal de acum, care a fost aprobat în iunie şi unde se arată că avem deficit de 20 de medici şi 100 de asistenţi, pe când la personal auxiliar este un surplus de 100 persoane. De asemenea, am mai propus ca bugetul să se treacă pe secţii şi respectarea normelor de coplată, astfel încât consultaţiile şi tratamentele nedecontate de Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate (CJAS) să rămână în cadrul secţiilor“, a precizat Nicolae Manea. Liderul sindical a propus şi o schimbare a formei de angajare. „Am mai susţinut că ar trebui să se încheie convenţii civile cu persoanele din afara spitalului, cu cei 71 de medici care fac gărzi, astfel că spitalul nu va mai plăti dările către stat aferente unui contract de muncă şi se va economisi suma de 200.000 lei lunar. Odată ce disponibilizările vor fi făcute, iar oamenii concediaţi, va fi foarte greu să-i mai aducem înapoi, deoarece ştiu că există deja foarte multe cereri depuse la agenţiile care recrutează personal medical pentru străinătate“, a încheiat Manea. Următoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie (CA) va avea loc marţi, până atunci având loc analizarea propunerilor Sanitas.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii