Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:28 27 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conceputa in canalizare

ro

23 Jan, 2003 00:00 949 Marime text

In numai o luna de zile, 13 copii au fost abandonati in spital

Vica a dat nastere unei fetite de 2,5 kilograme care, aparent, este sanatoasa * Femeia este anemica si sufera de hepatita * Copilul va fi dat spre adoptie, dat fiind faptul ca mama si tatal sau traiesc intr-o gura de canalizare * Din pacate, insa, astfel de cazuri sunt frecvente # Nou-nascutii abandonati sunt tinuti in spital timp de 45 de zile, perioada in care mamele se decid daca ii vor da sau nu spre adoptie

Un numar de 13 copii nou-nascuti au fost abandonati, in mai putin de o luna de zile, in cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta. "Cinci mame au fugit din spital, alte sase si-au dat consimtamantul pentru adoptie, iar alte doua si-au lasat copiii in spital pentru ca unul suferea de hidroencefalie, iar altul era plurimalformat", a declarat inspectorul social din cadrul Biroului pentru Preventia Abandonului, Mariana Alexandroaie. In general, mamele au 45 de zile la dispozitie pentru a se gandi daca vor sau nu sa-si ia nou-nascutii acasa pentru a avea grija de ei, timp in care inspectorii sociali intocmesc ancheta sociala si verifica daca acestea au conditiile necesare cresterii unui copil. "Majoritatea celor care isi abandoneaza copiii traiesc prin ghenele de gunoi sau prin canalizari", a mai precizat Mariana Alexandroaie. Intr-o astfel de situatie se afla si Vica Paduraru, in varsta de 33 de ani, domiciliata in localitatea Mihail Kogalniceanu din judetul Constanta. Femeia spune ca este originara din judetul Bacau, comuna Moinesti, dar ca s-a stabilit in localitatea Mihail Kogalniceanu, impreuna cu mama ei care, la scurt timp, a decedat. Vica spune ca a fost crescuta la Scoala Ajutatoare numarul unu din Constanta, unde a absolvit cele opt clase primare. S-a mutat apoi in localitatea Ovidiu, insa a ajuns sa doarma in canalizari si sa manance din gunoaie. Unei familii din aceasta localitate i s-a facut mila de ea si a primit-o sa munceasca pentru ei: femeia dadea de mancare porcilor si le facea curat. In cursul zilei de 21 ianuarie a acestui an, Vica a dat nastere unei fetite de 2,5 kilograme care, aparent, este sanatoasa. Vica este anemica si sufera de hepatita, fapt pentru care medicii o vor supune pe micuta unui examen medical pentru a fi siguri ca nu este si ea afectata de aceeasi boala ca si mama ei. "Familia din Ovidiu pentru care tanara munceste nu o primeste in casa, mai ales cu un copil nou-nascut. Vica munceste la ei doar pe aceasta perioada a iernii", a declarat inspectorul social din cadrul Biroului pentru Preventia Abandonului, Mariana Alexandroaie. Vica Paduraru a inaintat o cerere catre acest birou, prin care solicita ca noul-nascutul sa fie dat spre adoptie, dat fiind faptul ca "nu am unde sa stau si nici venituri sa o cresc". In urma cu doi ani de zile, femeia a mai avut un copil care a murit la nastere. Tatal fetitei traieste si el intr-o gura de canalizare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii