Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:52 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concurs pentru conferentiari si profesori universitari

ro

12 Feb, 2003 00:00 1016 Marime text

Aproape 100 de dosare validate in cadrul sedintei de senat

Dosarele vor fi trimise la Ministerul Educatiei si Cercetarii pentru a fi aprobate

In cadrul sedintei senatului Universitatii "Ovidius", care a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute, au fost validati 100 de candidati pentru posturile de cadre didactice. Majoritatea posturilor scoase la concurs au fost pentru catedre de la Facultatea de Medicina. Prorectorul universitatii constantene, Victor Ciupina, a declarat ca s-au inscris la concurs candidati pentru posturile de asistenti, lectori, cadre didactice si conferentiari. Pentru ocuparea posturilor vacante de profesori universitari si conferentiari a fost organizat concurs de dosare. In cazul candidatilor pentru posturile de lectori si asistenti, acestia au sustinut examen in vederea ocuparii locurilor vacante. Astfel, ei au fost examinati in scris, dupa care au dat o proba orala, in functie de specialitatea fiecarei facultati. De asemenea, ei au avut de sustinut o proba de laborator. Toate cele aproape 100 de dosare validate in cadrul sedintei de senat vor fi trimise la Ministerul Educatiei si Cercetarii pentru a fi aprobate. Prorectorul Victor Ciupina a adaugat ca mai exista posturi libere pentru profesori universitari si conferentiari si de aceea concursul de ocupare a locurilor vacante va continua.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii