Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:22 14 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conf. univ. dr. Olga Surdu „Romania detine 30% din resursele de ape minerale si namol din Europa"

ro

21 Jun, 2010 03:56 7065 Marime text
conf_univ_dr_olga_surdu_-_congres.jpgO delegaţie formată din şase medici specialişti din cadrul Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol participă, în perioada 23-26 iunie, la cea de-a 37-a ediţie a Congresului Societăţii Internaţionale de Hidrologie Medicală, ce va avea loc la Paris.

Din delegaţie fac parte conf. univ. dr. Olga Surdu, dr. Elena-Valentina Ionescu, dr. Ioan Liviu Muja, dr. Viorica Marin, dr. Sibel Demirgian şi dr. Daniela Profir.

Potrivit conf. univ. dr. Olga Surdu, în cadrul reuniunii se va discuta şi despre reaşezarea ştiinţei de recuperare, medicină fizică şi balneoclimatologie în peisajul ştiinţelor medicale. „Doar în România, Polonia, Cehia şi Rusia specialitatea cuprinde cele trei elemente: recuperarea, medicina fizică şi balneoclimatologia. În ţările din occident cuprinde doar recuperarea şi medicina fizică, iar în ţările francofone poartă numele de termalism. În timp ce la noi se alocă 4-5 ani de studiu pentru această specialitate, pentru termalism se fac doar doi ani. De aceea, consider că este necesară o reaşezare a acestei ştiinţe. Tendinţa este de reîntoarcere către natură şi către terapiile holistice, iar balneologia este o terapie holistică", ne-a declarat conf. univ. dr. Olga Surdu.

Potrivit acesteia, Congresul de Hidrologie Medicală are loc o dată la doi ani, în 2012 urmând să fie organizat în Argentina, iar în 2014 în România. „Noi deţinem peste 30% din resursele de ape minerale şi nămoluri din Europa. Ne situăm pe locul doi după Franţa, deşi poate calculele nu au fost tocmai exacte. Am putea să susţinem tot bugetul României, cu o politică adecvată în turism", a subliniat conf. univ. dr. Surdu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii