Conferinta Comisiei Mixte Academice, lipsita de Dan Berindei
Conferinta Comisiei Mixte Academice, lipsita de Dan Berindei
12 Sep, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1772
Marime text
Sala Senatului din cadrul Universitatii Ovidius Constanta a gazduit, ieri, prima parte a manifestarii stiintifice pe tema "Relatiile romano-franceze in perioada 1866 - 1876".
Lucrarile conferintei au fost deschise de prof. univ. dr. Marian Cojoc, prorector al Universitatii Ovidius, care si-a exprimat regretul ca Dan Berindei, vicepresedinte al Academiei Romane, nu a fost prezent la eveniment. Absenta istoricului s-a datorat decesului sotiei sale, Ioana Berindei, una dintre victimele regimului comunist, care a facut inchisoare doar pentru ca era fiica unui lider taranist. Ioana Berindei s-a stins din viata la varsta de 86 de ani si a fost inmormantata, ieri, la Cimitirul Belu. Dan Berindei va fi prezent, astazi, in cea de-a doua zi a conferintei, care reuneste somitati in istorie din Franta si Romania. Printre istoriografii prezenti, ieri, in cadrul evenimentului organizat de Facultatea de Istorie si Stiinte Politice se numara Jean Paul Bled, membru al Academiei franceze si profesor la Universitatea Paris IV - Sorbonne, Stephanie Burgaud, Eric Anceau (Universitatea Paris IV Sorbonne), Ion Stanciu si Iulian Oncescu (Universitatea "Valahia", Targoviste), Daniela Busa ( Universitatea Dunarea de Jos Galati), Constantin Buse si Laurentiu Vlad (Universitatea Bucuresti), Jean-Noel Grandhomme, (Universitatea Strassbourg) si Florin Anghel si Mariana Cojoc (Universitatea Ovidius Constanta).Scris de: {autor}Stefania CHERMANEANU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii