Consilierii PDL Constanţa, invitaţi să-şi doneze indemnizaţiile
Consilierii PDL Constanţa, invitaţi să-şi doneze indemnizaţiileUrmând exemplul colegilor din ţară, reprezentanţii PDL Constanţa au demarat o amplă campanie umanitară pentru ajutorarea sinistraţilor din ţară, cu un ecou pe măsură. Mai nou, consilierii generali ai PDL Bucureşti au anunţat că îşi vor dona indemnizaţiile pentru această cauză. Vor adopta acest gest şi consilierii PDL de la Constanţa?
Cei 24 de consilieri generali ai PDL Bucureşti au anunţat zilele trecute că îşi vor dona indemnizaţia lunară pentru sinistraţii zăpezilor. Consilierii PDL din capitală au decis renunţarea la indemnizaţii pentru a cumpăra alimente şi produse de necesitate imediată pentru persoanele aflate în dificultate ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile. Vor urma şi consilierii municipali şi judeţeni ai PDL Constanţa o astfel de iniţiativă? Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PDL Constanţa, Christian Gigi Chiru, a precizat că este lăudabil demersul colegilor lor şi că se va discuta la nivelul partidului despre posibilitatea acestui gest. Momentan, urmând exemplul colegilor din ţară, organizaţia PDL de la malul mării a demarat pe data de 12 februarie o campanie pentru strângerea de alimente. Punctul de colectare se află la sediul din strada Ion Lahovari nr. 2 (vizavi de Teatrul Fantasio).
„Am decis să continuăm campania umanitară"
Membrii de partid, dar şi constănţenii sunt aşteptaţi în continuare să doneze alimente neperisabile (conserve, apă, etc.), dar şi produse de necesitate imediată (pături, îmbrăcăminte, etc.) pentru persoanele sinistrate. „Constănţenii au răspuns pozitiv campaniei umanitare, în sensul că am fost vizitaţi de persoane fizice şi agenţi economici dispuşi să-şi ajute semenii în astfel de momente. Sunt persoane care au dat din puţinul lor un litru de ulei sau un kilogram de zahăr. Astfel de gesturi îţi produc un sentiment puternic de emoţie", a precizat preşedintele PDL Constanţa, Christian Gigi Chiru. Liderul formaţiunii politice a precizat că acţiunea umanitară continuă şi în zilele următoare. „Am decis să continuăm campania. Este posibil ca după aceste precipitaţii să ne confruntăm cu inundaţii, aşa cum s-a întâmplat acum doi ani", a subliniat preşedintele PDL. Christian Gigi Chiru a precizat că 80% din alimentele strânse până la această dată vor fi trimise în judeţele afectate de fenomenele meteo extreme. Alimentele rămase plus cele care se vor aduna în perioada următoare urmează să fie distribuite în Dobrogea, acolo unde va fi nevoie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp