Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:29 14 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consulii generali la Constanţa ne vorbesc despre Ziua Internaţională a Femeii Cum se sărbătoreşte 8 Martie în alte ţări (galerie foto)

ro

08 Mar, 2011 02:19 5738 Marime text
cap_7.jpgZiua de 8 Martie marchează cea de-a 100-a aniversare a Zilei Internaţionale a Femeii. Cu acest prilej, vă prezentăm cum este sărbătorită femeia pe alte meleaguri, altele decât cele româneşti. În acest sens, am stat de vorbă cu Consulul General al Republicii Populare Chineze - Su Yanwen, al Federaţiei Ruse - Mikhail Reva, al Republicii Turcia - Fusun Aramaz şi cu Consulul Onorific al Republicii Libaneze - Charbel Maroun.

medvedev_.jpgDacă în Federaţia Rusă ziua de 8 Martie este declarată nelucrătoare, în Republica Populară Chineză, femeile au doar jumătate de zi liberă, după prânz.

În 1910, la Conferinţa Femeilor Socialiste din Copenhaga, a fost aprobata o zi internaţională pentru a celebra pacea şi câştigarea dreptului la vot de către femei.

În Republica Turcia, ziua de 8 martie, Ziua Femeii, este sărbătorită prin diverse acţiuni organizate de organizaţiile societăţii civile, universităţi, diferite instituţii şi artişti. Sunt organizate dezbateri care au ca temă femeile, preocupările şi succesele lor în toate domeniile, de la afaceri la politică, sport şi artă. Mai mult, sunt organizate expoziţii comune de pictură şi sculptură cu opere aparţinând femeilor artiste din Turcia. Potrivit celor declarate de Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, Fusun Aramaz, pe 8 martie, unele muzee îşi deschid porţile gratuit pentru femei, iar centrele culturale organizează piese de teatru având ca subiect femeile. Festivalurile de filme dedicate femeilor, organizate dintr-un capăt în celălalt al Turciei, sunt alte exemple de activităţi organizate cu ocazia Zilei Femeii.

Unele universităţi şi primării sărbătoresc Ziua Femeii sub forma unor festivaluri care durează şi o săptămână, fiecare zi fiind dedicată unor activităţi artistice şi culturale diferite.

În ceea ce priveşte sărbătorirea acestei zile în Federaţia Rusă, Consulul General al Federaţiei Ruse la Constanţa, Excelenţa Sa Mikhail Reva ne-a declarat următoarele: „Istoria acestei sărbători îşi are începutul în 1857, când angajatele din fabricile de textile din New York au mărşăluit pe străzi, protestând împotriva salariilor mici şi a condiţiile proaste de lucru. În 1908, nepoatele lor ceruseră în această zi interzicerea muncii copiilor minori, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în fabrici şi oferirea de drept de vot femeilor. În anul următor, Partidul Socialist din America a declarat ultima duminică a lunii februarie Ziua Naţională a Femeii. În 1910, în Copenhaga, la Conferinţa Internaţională a Femeii, Clara Zetkin a propus sărbătorirea anuală a Zilei Internaţionale a Femeii la data de 8 martie în memoria evenimentelor din New York. În Rusia, aceasta zi se sărbătoreşte din 1913. Din 1966, în conformitate cu Ordonanţa Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, Ziua Internaţională a Femeii a devenit sărbătoare şi zi liberă. Treptat, în URSS sărbătoarea şi-a pierdut culoarea politică şi tangenţa faţă de lupta femeilor contra discriminării, devenind «Ziua tuturor femeilor», cu aspecte contemporane. De 8 Martie, în Rusia, tradiţional, femeilor li se dăruiesc cadouri şi buchete de flori."

În Liban, femeile nu petrec fără bărbaţi

În Liban, aşa cum ne-a spus consulul onorific al Republicii Libaneze, Charbel Maroun, ziua de 8 Martie nu se sărbătoreşte la fel ca în celelalte ţări, cu atât mai mult cu cât femeile nu au voie, cum se întâmplă de exemplu la români, să petreacă departe de bărbaţii lor. „Este singura zi când, în urma unei solicitări, pot protesta pentru drepturile lor, în mod organizat. Femeile nu petrec departe de bărbaţii lor, nu îi pot lăsa acasă. Se organizează mese, petreceri, dar în grupuri organizate, la casa uneia dintre femei. Nicio femeie nu este uitată în această zi, iar bărbaţii nu vin acasă fără flori la soţiile, logodnicele sau fiicele lor. Florile sunt la mare căutare la noi", ne-a spus Consulul Onorific al Libanului. Acesta ne-a mai spus că ziua de 8 Martie nu este zi liberă.

Angajatorii chinezi, amendaţi dacă nu dau jumătate de zi liberă

În ceea ce le priveşte pe femeile chineze, ziua de 8 martie le aduce doar jumătate de zi liberă. Deşi multe companii recompensează angajaţii de sex feminin cu timp liber sau cadouri de 8 Martie, festivităţile de Ba San Fu Nu Jie sunt restrânse, chiar dacă aceasta este o sărbătoare naţională.

Pe de o parte, femeile consideră că Ziua Femeii are o încărcătură simbolică, chiar dacă sunt zone din China unde femeile nu deţin statutul pe care l-ar merita. În această zi, femeile sunt tratate cu foarte mult respect, mai mult decât de obicei. În ceea ce priveşte statutul femeii din Republica Populară Chineză, se poate vorbi despre acest fapt raportându-ne la perioada pre şi post Revoluţie Culturală. Femeile şi-au câştigat abilitatea de a lua decizii, iar acum sunt mult mai apreciate. Aşa cum spune legislaţia, toate femeile angajate cu normă întreagă primesc jumătate de zi liberă, iar cele care sunt nevoite să lucreze în această zi, cum ar fi personalul medical sau din poliţie, vor fi remunerate de trei ori mai mult decât în mod normal. Angajatorii nu sunt însă obligaţi să dea liber femeilor care sunt angajate part-time. Cei care nu respectă acordarea acestei jumătăţi de zi libere pot suporta consecinţele. Dacă femeile beneficiază de această jumătate de zi liberă, bărbaţii nu sunt la fel de privilegiaţi, aceştia neavând o astfel de zi.

În data de 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii, este sărbătorită (în unele ţări fiind declarată prin lege zi liberă) în următoarele state: Albania, Algeria, Angola, Armenia, Australia, Azerbaidjan, Bangladesh, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Bulgaria, Burkina Faso, Cambodgia, Camerun, Chile, Columbia, Croaţia, Cuba, Cipru, Danemarca, Eritreea, Finlanda, Georgia, Grecia, Guineea-Bissau, Islanda, India, Italia, Israel, Laos, Letonia, Kazahstan, Kosovo, Kirghizstan, Macedonia, Madagascar, Malta, Mexic, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Siria, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan, Vietnam, Zambia

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii