Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:22 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consulul general al Rusiei s-a întâlnit cu prefectul

ro

05 Nov, 2010 03:00 1384 Marime text
prefect_consul.jpgAflat în cea de-a patra sa misiune diplomatică, noul consul general al Rusiei la Constanţa, Mikhail Mikhailovici Reva, s-a întâlnit ieri în cadrul unei întrevederi neprotocolare cu prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz.

Noul consul, cel care l-a înlocuit pe Victor Demin, a declarat, la finalul discuţiilor pe care le-a avut cu Palaz, că a rămas foarte surprins de deschiderea prefectului faţă de o colaborare pe timpul mandatului său, susţinând că intenţionează să continue relaţiile bune pe care le are ţara sa de origine cu Constanţa. Mai mult, acesta şi-a exprimat ataşamentul faţă de Constanţa, cu atât mai mult cu cât a copilărit tot într-un oraş cu deschidere la mare, în peninsula Crimeea. „Constanţa îmi place foarte mult. Eu am copilărit lângă mare. Sper să am cu domnul Palaz o colaborare cât mai fructuoasă, pe toate planurile", a susţinut consulul Mikhail Mikhailovici Reva.

La rândul său, prefectul Claudiu Palaz şi-a arătat deschiderea totală faţă de colaborarea cu demnitarul rus, precizând că îl va ajuta cu tot ceea ce se va putea pe viitor, indiferent de domeniul de care este interesat. „Ar fi foarte bine să aducă investitori", a mai susţinut prefectul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii