Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:17 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copii abandonati de parinti, botezati la Cumpana

ro

31 Jan, 2008 00:00 1848 Marime text
1201723175.jpgBiserica "Adormirea Maicii Domnului" din comuna Cumpana a gazduit, ieri, un eveniment special. Cu ocazia sarbatorii religioase "Sfintii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur", trei copii fara parinti au intrat in randul crestinilor primindu-si botezul. Evenimentul a avut loc la initiativa primarului comunei, Mariana Gaju, care a fost prezenta ceremonialul religios. Protagonistii momentului au fost trei copii, doi baietei si o fetita, cu varste cuprinse intre doua saptamani si un an si patru luni. Pentru ca era racit, iar nasii nu au vrut sa riste aducandu-l la Cumpana, baietelul de un an si patru luni a fost botezat chiar la Spitalul Judetean Constanta, unde a ramas inca de la nastere. Nasii fac parte din personalul Primariei Cumpana, fie sunt rude ale acestora, care au ramas impresionate de povestea trista a copiilor abandonati la nastere de parintii naturali. Daniela Mocanca, angajat al Primariei Cumpana, a fost nasa baietelului nascut in urma cu doua saptamani la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta. Nou-nascutul a primit numele de Gabriel. Emotionata, nasa a declarat ca se simte bucuroasa si norocoasa sa il boteze pe baietel. "Este o fapta crestineasca pentru acest copil care are nevoie de dragoste si ocrotire parinteasca", ne-a declarat Daniela Mocanca. La randul ei, Teodora Simeria, nasa fetitei, s-a aratat impresionata de moment. "Imi doream demult sa botez o fetita. Eu am un baiat si chiar doream sa fiu nasa de botez a unei fetite. Am aflat de Maria - pentru ca ea are deja un nume, dat de asistentul maternal la care se afla in ingrijire - de la cumnata mea, care lucreaza la primarie. Nici nu am stat pe ganduri cand am aflat de ea. O sa am grija si pe viitor", a promis Teodora Simeria. Evenimentul a reunit la biserica "Adormirea Maicii Domnului" mai multi localnici din comuna Cumpana, care au dorit sa fie prezenti la crestinarea micutilor abandonati de propriii parinti . "Sa le dea Dumnezeu multa sanatate si noroc", le-au urat toti cei prezenti la biserica, in frunte cu primarul Mariana Gaju, la randul ei nasa a patru copii parasiti de parinti. Cei doi micuti au primit daruri chiar si din partea celor doi preoti care au oficial ceremonialul religios de botez. "Acest eveniment s-a desfasurat in colaborare cu Directia pentru Protectia Copilului, la initiativa biroului de asistenta sociala din primarie. Sunt copii care au nevoie de ajutorul unor oameni de bine, cum sunt acesti nasi care i-au increstinat pe micuti. Ne bucura nespus de mult faptul ca putem face un bine copilului, care este cel mai important pe lumea aceasta", ne-a declarat primarul Mariana Gaju, care periodic se ocupa de organizarea unor astfel de evenimente. Dupa ce micutii au fost miruiti dupa obiceiul crestinesc si au luat contact cu apa din cristelnita care desavarseste primenirea sufleteasca si intrarea in randul crestinatatii, nasii baietelului de un an si patru luni, alaturi de primarul Mariana Gaju, au plecat la Spitalul Judetean Constanta, unde urma sa aiba loc cel de-al treilea botez. Copilul a primit numele de Cosmin-Nicolae.

Scris de: {autor}Manuela MOLDOVEANU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii