Criteriile de repartizare a locuintelor ANL, amendate de auditori
Criteriile de repartizare a locuintelor ANL, amendate de auditori
19 Apr, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
2208
Marime text
Audit de performanta privind programele de constructii
Anul trecut, Camera Judeteana de Conturi Constanta a efectuat un audit de performanta a programelor de constructii de locuinte derulate prin Agentia Nationala pentru Locuinte, parte dintr-un raport generalizat la nivel de tara. Raportul a scos in evidenta atat parti pozitive, dar si negative, concluziile trase generand propuneri si recomandari pentru remedierea disfunctionalitatilor si cresterea performantelor. Unul dintre cele mai controversate aspecte privind locuintele ANL, in special cele destinate inchirierii, atat in audit cat si in realitate, dat fiind numarul mare de nemultumiti, este respectarea criteriilor de repartizare a acestor locuinte. Auditul de performanta a fost realizat la nivelul primariilor Constanta, Medgidia, Mangalia, Basarabi, Cernavoda si Ovidiu.Consiliul Local Cernavoda prezinta...justificari
Din cele sase administratii locale, doar patru au stabilit si aprobat prin consiliile locale criteriile in baza carora se repartizeaza locuintele pentru tineri destinate inchirierii, celelalte doua neavandu-le aprobate nici pana la data auditului, Cernavoda si Ovidiu. Justificarile prezentate de cele doua autoritati au constat in faptul ca locuintele se afla intr-un stadiu de executie incipient. Motivul nu a fost acceptat de auditori, existand deja in teren un bloc in Cernavoda, pe strada Seimeni, la care fusese efectuata receptia, dar fara ca sa existe criterii adoptate, sa fie verificate dosarele, sa se calculeze punctajul necesar aprobarii repartizarii locuintelor solicitantilor. Mai mult, potrivit auditorilor, dosarele acestora, la data auditului "erau aproape goale", majoritatea continand doar cererile insotite de copii dupa cartile de identitate. Grijuliu fata de implicatiile care ar fi putut fi generate de constatarile auditorilor, Consiliul Local Cernavoda a aprobat prin hotararea 126/2004 criteriile de repartizare, dar acestea nu erau in concordanta cu prevederile HG 60/2004, motiv pentru care folosirea lor ar fi condus la incheierea unor contracte lovite de nulitate. Prin urmare, prima hotarare de Consiliu Local a fost abrogata, adoptandu-se HCLM 139/18 octombrie 2004, care stabilea alte criterii.Pentru o evaluare mai buna a situatiei, auditorii Camerei Judetene de Conturi Constanta au efectuat o analiza comparativa, constatandu-se si unele prevederi care puteau crea confuzii si nemultumiri din partea solicitantilor de locuinte prin ANL.Repartizarea locuintelor in Medgidia, sub semnul intrebarii
Auditul a relevat si o situatie de similitudine intre hotararile de consiliu local la nivelul Medgidiei si Constantei. Astfel, prin HCLM 356/30.09.2002 a Consiliului Local Constanta si HCLM 4/31.01.2003 a Consiliului Local Medgidia s-a aprobat dreptul comisiei de a acorda pana la 20 de puncte unor categorii de solicitanti. Cu un an mai tarziu, Consiliul Local Constanta, prin HCLM 157/17.04.2003, abroga hotararea anterioara, stabilind alte criterii, printre acestea nemaiexistand prevederea potrivit careia comisia avea dreptul de a acorda pana 20 de puncte solicitantilor. Concluzia auditorilor legata de acordarea punctajului din oficiu timp de un an "nu a avut justificare, iar marja de acordare de la 0 la 20 de puncte este foarte mare si neexplicita privind situatiile cand se uzeaza de ea si punctele care se acorda".Nereguli in respectarea criteriilor s-au mai constatat la Medgidia, unde locuintele realizate in cadrul ANL si destinate inchirierii nu au fost repartizate in totalitate tinerilor sub 35 de ani, potrivit prevederilor legale. Prin HCLM 187/22.08.2003 s-a aprobat repartizarea celor 60 de locuinte, printre beneficiarii inscrisi in anexa figurand si patru persoane care nu indeplineau conditia de varsta, carora nu le-au fost calculate punctaje de comisia abilitata. Tot la Medgidia, au fost inregistrate trei contestatii care de asemenea se refera la punctajul stabilit, nefiind admisa nici una dintre ele. In legatura cu modul in care au fost repartizate locuintele, s-au inregistrat 32 de contestatii si la Basarabi, facandu-se referire la modul de stabilire a punctajului. Concluzia auditorilor a fost urmatoarea: "Incercand sa stabilim care sunt cauzele numarului mare de contestatii din orasul Basarabi, am constatat ca sistemul de criterii adoptat de catre Consiliul Local este destul de complicat, fapt care i-a pus pe unii solicitanti in situatia de a-l calcula eronat".Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii