CTV nu functioneaza, sanctiunile curg
CTV nu functioneaza, sanctiunile curg
Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat CTV-ul, în ciuda
problemelor pe care postul de televiziune le-a avut în ultimul timp.
Chiar dacă CTV emite, dar nu mai are emisiuni proprii, angajaţii nu şi-au
primit salariile de luni bune, iar patronii liberali şi-au cesionat acţiunile
unei fundaţii, după cum au declarat, CNA-ul nu a închis ochii atunci când a
observat o neregulă în programul televiziunii constănţene. Aşa se face că pe
site-ul consiliului a fost postată sancţiunea pe care a primit-o Constanţa TV.
În continuare puteţi citi textul integral al deciziei Consiliului Naţional al
Audiovizualului.
„Decizia 445 din 7 aprilie 2009 privind somarea S.C. CTV MEDIA GROUP S.A.,
cu sediul în MAMAIA, Hotel Parc, et. 14, jud. Constanţa pentru postul de
televiziune CTV
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 07 aprilie 2009, Consiliul Naţional
al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, în baza
reclamaţiei înregistrate la CNA cu nr. 4003/17.03.2009, privind difuzarea, în
perioada 09-16 martie 2009, a promo-ului pentru filmul documentar „Zeitgeist",
transmis de postul de televiziune CTV.
Postul de televiziune CTV aparţine radiodifuzorului S.C. CTV MEDIA GROUP
S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 233/16.10.2008 şi decizia de autorizare nr.
1530.1/05.11.2008).
În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au
constatat că radiodifuzorul a încălcat dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Legea
audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit prevederilor invocate, difuzarea în cadrul serviciilor de programe
de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea
fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea
intervalului orar de difuzare ori datorită mijloacelor tehnice necesare
recepţiei, minorii nu au acces audio sau video la programele respective.
În fapt, în perioada 09-16 martie 2009, postul de televiziune CTV a
promovat, în fiecare zi, printr-un anunţ promo, filmul documentar „ZEITGEIST",
care urma să se difuzeze din 16 martie. Clipul de promovare a fost difuzat la
orele: 09.56, 10.56, 11.56, 12.56, 14.14, 14.56, 15.56, 16.14, 16.56, 17.56,
18.56 şi 19.56.
Promo-ul pentru filmul documentar „ZEITGEIST" a conţinut imagini ce
surprindeau suferinţa unor copii provocată de ororile unor evenimente din
istorie, cât şi secvenţe şocante, cum ar fi aruncarea unui cadavru într-o
groapă în care se aflau alte cadavre.
Comentariul ce a însoţit aceste imagini a fost următorul:
Voce din off: „Controverse, conspiraţii, comploturi; noua ordine mondială,
religie, politică, adevăruri incomode, într-un documentar care-a şocat întreaga
lume! Zeitgeist - un film incomod şi controversat, acum, la CTV ! Şase episoade
care-ţi deschid ochii! Din 16 martie, de la ora 23.00, pregăteşte-te să vezi
realitatea aşa cum nu ai mai văzut-o niciodată!".
Materialul audiovizual difuzat a avut o durată de 55 de secunde şi a fost
însoţit de textul „Acest program este interzis minorilor sub 15 ani" şi de
semnul de avertizare corespunzător.
Analizând raportul de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că
radiodifuzorul nu a respectat normele legale în materie de protecţie a
copiilor.
În raport de conţinutul acestui clip de autopromovare, radiodifuzorul avea
obligaţia de a ţine cont de intervalul orar de difuzare, ca măsură de protecţie
a minorilor.
Această protecţie se realizează, în principal, fie prin interdicţia de a difuza programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală şi morală a copiilor, fie prin programarea acestora în intervale orare la care copiii nu au acces audio sau video la programele respective.
Având în vedere că imaginile inserate în cadrul clipului publicitar de autopromovare a filmului documentar „Zeitgeist" au fost şocante şi că spotul a fost difuzat la ore la care copiii au acces neîngrădit la programele audiovizuale, membrii Consiliului au apreciat că aceste imagini au fost de natură a afecta dezvoltarea mentală şi morală a acestora.
Consiliul consideră că promovarea acestui film documentar putea fi făcută fără ilustrarea cu imagini şocante, astfel încât eventualul impact emoţional negativ asupra copiilor să poată fi evitat.
În calitate de garant al interesului public, Consiliul consideră că radiodifuzorii au obligaţia de a difuza programele audiovizuale cu respectarea principiului interesului superior al copilului.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 90 alin. (1) lit. g) şi alin. (3), cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. CTV MEDIA GROUP S.A. pentru postul de televiziune CTV şi dispune intrarea de îndată în legalitate, în sensul respectării dispoziţiilor privind protecţia copiilor.
Potrivit Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, postul de televiziune CTV are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00 -22.00, următorul text:
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune CTV cu somaţie publică, întrucât în perioada 09-16 martie 2009 a difuzat, la ore la care copiii au acces neîngrădit la vizionare, un clip publicitar de autopromovare a unui film documentar, în care au fost inserate imagini şi secvenţe şocante, fapt de natură a afecta dezvoltarea mentală şi morală a copiilor.
Potrivit legislaţiei din domeniul audiovizualului, difuzarea în cadrul serviciilor de programe de televiziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare sau datorită mijloacelor tehnice necesare recepţiei, minorii nu au acces audio la programele respective.
Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- cel ce sta pe margine si vede 20 Aug, 2009 12:52 Acest Sasu sau cum il cheama,ce stia sa faca la CTV poate audienta era asa de mare ca si IQ sau,mai bine spus ce sa pretinzi de la un DJ.Un rebel fara cauza si poate acum un ratat de care se alege praful.Trebuie sa il compatimim si sa aveti mila de fundul lui batatorit de la atatea caramizi spart.Mai stie cineva pe unde umbla si ce mai face cu dosul??Ha Ha director de programe,oare cum sa facut promovarea??Ma dezgusta si scarbeste tot acest CTV.
- futakis 16 Apr, 2009 21:19 "ceilalti" cred ca o *** bine ... ca mananca prea mult ***** fara sa stie macar 100% despre ce vorbesc
- fara nume 16 Apr, 2009 01:36 II ROG PE COLEGII MEI (DE LA ctv) SA SE ABTINA DE LA COMENTARII (A SE INTELEGE BARFE DE PROST GUST), LA ACEST ARTICOL. GANDITI-VA CA O SA RADA TOATA PRESA DE NOI. VA MULTUMESC ANTICIPAT. R.
- George 15 Apr, 2009 22:23 Maine la ora 13.00 intalnire cu toti angajatii la sediul televiziunii. Vom chema acolo actionarii, sa ne spuna ce se intampla cu noi. Acum pe bune, care n-a fost sunat, veniti la 13.00. Si de acolo, vedem noi unde plecam. Poate la Dragomir acasa, poate la Monea, vom face miting daca e nevoie, vine Pastele si nu avem ce pune pe masa. Traim o drama. Ajutati-ne sa mediatizam intalnirea si rezultatele ei. Cerem sprijin colegilor de la Ziua.
- ceilalti 15 Apr, 2009 19:59 Sa va spun in cateva cuvinte parerea mea : Toti cei care au fost promovati de de Hutu, Dulgheriu, Bulbes si Sile sunt praf. Respectiv Mihai Sandu, Alex Moraru, Luminita Pufleanu, Oana Siteavu (cautati pe youtube: o prezentatoare proasta rau sa vedeti despre ce vbesc), etc. Alex Moraru stim cum improvizeaza daca e nevoie, toata lumea isi aduce aminte de gluma facuta de baietii din regia de emisie de 1 aprilie. Mihai Sandu ? o gluma proasta, puna-n cur si s-a ajuns. La Neptun nu putea sa faca 2 lucruri odata, se criza tot timpul. (Am lucrat cu el acolo, stiu despre ce vbesc) A ajuns sef, atat de sef incat nu putea sa vbeasca cu Sasu care ajunsese drector de programe (apropo de promovare). Mihai, spune-mi te rog, ce ai facut tu, ca sef al regiei, petru regie ? Programul baietilor, nu? In rest, veneai cu laptopul si scriai pe blogul tau de la munca. Acum se aude ca mori de foame, intr-un fel sau altul se face dreptate, nu? Unde e Hutu ? Ai ramas singur? Te mananca lupii acum... Se mai aude ca te-ai intors impotriva lui Chircorian, musti mana care te-a hranit, tu sef al emisiei. Alex Moraru? Alta gluma de prost gust, ia treci tu in clasa I iar, incepe usor usor cu alfabetul, invata sa citesti, si poate ajungi crainic. Nu te-au vrut la neptun la cat de praf esti. E ok, eu sunt mai analfabet ca multi in CTV recunosc, d-aia am un loc de munca ce nu-mi necesita corectitudinea dpdv gramatical. Poate te avanseaza lumea la femeie de serviciu. Luminita Pufleanu: Respect un lucru. Cat timp am colaborat cu Luminita, niciodata nu si-a dezamagit colegii. Ca mai ciripea ea pe la Neptun, asta e altceva, dar foarte sufletista. Ce ati avut cu Alexandra Malachi? Facea tot CTV-ul asta de rusine. Era cea mai coerenta persoana dintre toti moderatorii si prezentatorii din CTV. Am o experienta de aproximativ 7 ani in TV, deci DA, pot sa-mi dau cu parerea. Pe de alta parte, Ionut Dulgheriu, tu vrei sa faci Realitatea TV din nimic? Esti nebun? Sasule, ce ti-au facut astea taticule ? tu ala, rupeai caramizi cu fundu, aveai cea mai tare emisiune la care se uita Ioana si inca 3 amarati. Am auzit ca imprastiai vorbe ca avea cel mai mare rating emisiunea ta, pacat ca nu mi-ai zis si mie, ca te scuipam. Ca tot vorbim de promovari, a plecat Vali i-a luat locul Ioana. Singura diferenta? vre-o 30 kg, in rest, totul lafel, aceleasi cafele, aceleasi tigari. Andra Seceleanu: alta glumitza prostutza :) I-a suflat in fund lui Chircorian pana s-a albit, acum, vrea sa-l infunde, sa-l dea in judecata. Hutu si Flaviana au plecat la Antena 1 constanta, la Marketing si reporter. Dati-va seama, producatorul general al CTV s-a angajat la Antena 1 la Marketing. Ce valoare de om am pierdut. :) Mai e un cameraman, a trecut regizor si apoi la CG. S-a facut vre-un studiu sa se vada exact ce oameni aveti nevoie ? In regia de emisie se lucra cu cate o saptamana libera, asa sef sa ne dea si noua Dumnezeu. Dar acum, in postul pastelui, eu si Becai, va iertam. Chircorian, aprinde-ti o lumanare la biserica, ca te linseaza agajatii. Unde ti-e zambetul ala de pe buze? S-a vazut taranu` director si isi primea angajatii cu picioarele pe birou. Dar stai linstit. Te iertam. Grupul angajatilor cu zero venit, saluta cu entuziasm, tarfele care inghit ... Daca-mi aduc aminte, va mai povestesc, momentan ma intalnesc vin pana la CTV. Sunt curios cine-i p-acolo .
- pentru Alex 15 Apr, 2009 11:48 Tu esti cumva unul din cei doi babuini care au fost promovati de actualul director sa prezinte stirile de la ora 19.00 la CTV? Asa se explica sunstinerea. Jalnic.....
- fara nume 15 Apr, 2009 11:45 Directorul nu poate fi analizat decat prin ce a facut, rezultatele sau situatia in care s-a ajuns. Prin urmare, dau doar cateva exemple de principii generale de management: 1.NU angajezi sub nicio forma inca 50 de oameni(aprox. inca o treime din totalul personalului existent), atunci cand societatea este sub zero. 2.NU cresti salariile cand societatea..... 3.Comunicarea este esentiala sa functioneze atat intre departamente si atunci se incepe un proiect nou(schimbarea grilei de programe de ex), pentru ca oamenii sa stie ce au de facut. Cu atat mai mult in situatii de criza comunicarea este esentiala pentru a pregati oamenii pentru aceasta. Acum vedeti cei care spuneti ca directorul nu este vinovat, daca s-au aplicat aceste principii ori s-a facut exact pe invers???
- 1 leu 15 Apr, 2009 10:01 Va tot legati de director ca a fost si ce a fost.......Nu din cauza lui sa ajuns la acest colaps.sau sinteti batuti de soarta sa intelegeti? Relansarea insasi nu tine de el ci de profesionistii care sint acum acolo(citi or mai fi ei)motivati bineinteles de cei care au cumparat postul.si tu frate DMX spune ce ai fost tu la ctv sa-ti spun eu cine esti ....ca mai toti ati invatat meserie acolo si acum va da-ti destepti.Profesionistilor !
- bnmkl 14 Apr, 2009 22:18 o mare porcarie a liberalirol-psd din constanta golani
- Naomitzu 14 Apr, 2009 18:27 Pai eu am inteles... dar stirile in care se arata atitea crime, violuri, accidente.... astea nu mai afecteaza dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor?????? Mie unul mi se par pline de violenta....
- pentru Naomitzu 14 Apr, 2009 17:41 Eu am inteles cu totul altceva: CNA nu s-a legat de CTV pentru ca fost difuzat documentarul ci pentru felul in care a fost promovat, cu imagini care trebuie difuzate numai dupa o anumita ora, pentru protectia copiilor. Mai citeste articolul odata.
- ctv 14 Apr, 2009 11:27 Sunt curios daca o sa plateasca cineva si chestia asta. Adica cei care au luat hotararea de a promova si difuza acest film fara a cunoaste normele de difuzare si legislatia. Tare sunt curios a cui a fost ideea si a cui a fost decizia de promovare si difuzare a filmului.
- Naomitzu 14 Apr, 2009 10:16 Sigur asta a fost motivul si nu faptul ca se destainuie niste lucruri la care nu are toata lumea acces??? Oare pe cine deranjeaza acel documentar??? Masonii cumva?? Hmmmmmm... Eu in locul lor as fi difuzat ambele parti ale documentarului fara nici un promo... Motivul invocat mi se pare ridicol si cusut cu ata alba. Dar stirile de la toate televiziunile???? Alea nu mai contin violenta si nu afecteaza dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor (si nu numai a lor)??? Oricum tv si ziarul este manipulare politica...