De sambata trecem la ora de vara
De sambata trecem la ora de vara


Asta înseamnă că duminică ne vom trezi mai devreme iar ziua va avea numai 23 de ore.
În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată, fiind reintrodusă în 1979. În prezent, ora de vară se aplică în fiecare an, în ultima duminică din martie şi ultima duminică din octombrie. Scopul acestui sistem este folosirea din plin, cât mai mult timp, a luminii Soarelui. În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activităţi umane să se desfăşoare cât mai mult posibil pe lumină naturală. În acest fel se economiseşte energia electrică necesară iluminatului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp