Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:51 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Debut în procesul crimelor în serie Şlepac face memorii, Bahaian se dezvinovăţeşte

ro

07 Oct, 2010 00:00 2323 Marime text
slepac.jpgProcesul celor mai mari criminali în serie ai României, de după 1990, cum au fost numiţi de anchetatori, a început. Ecoul sec al crimelor comise de Valentin Şlepac şi de Adrian Grigoraş la comanda lui Sergiu Bahaian a răsunat ieri în sala de judecată. Tăcuţi şi încătuşaţi, suspecţii ascultau stingheriţi atrocităţile de care erau acuzaţi. „(...) Şlepac Valentin este acuzat că, în perioada 15 - 30 iunie 2008, împreună cu Grigoraş Adrian, la instigarea lui Bahaian Sergiu, prin acţiuni conjugate şi cu premeditare, l-au omorât pe Ulezu Ionel, în scopul de a se sustrage, pe sine şi pe Bahaian Sergiu, de la urmărirea penală (...)“.

Refrenul acesta a putut fi auzit în repetate rânduri, pentru fiecare dintre inculpaţii din dosar, pe parcursul celor aproximativ 20 de minute în care judecătorul Nermin Apzait, din cadrul Tribunalului Constanţa a dat citire variantei succinte a rechizitoriului prin care Şlepac, Bahaian, Grigoraş, dar şi Edward Mărculescu, Dan Liviu Iovan şi Florian Oprea au fost deferiţi instanţei, ultimii doi fiind judecaţi în stare de libertate. Pe parcursul citirii rechizitoriului, până şi lui Şlepac, renumit pentru buna dispoziţie pe care o afişează când ajunge în sala de judecată, i s-a şters zâmbetul de pe buze. Mărculescu, cel mai liniştit dintre toţi suspecţii arestaţi - el nefiind acuzat de omor deosebit de grav -, a privit în ochi judecătorul care-i recita şirul infracţiunilor. După citirea rechizitoriului, instanţa le-a pus în vedere suspecţilor faptul că pot să dea declaraţii în cauză, dar că ce vor spune poate fi folosit şi împotriva lor. Întrebat primul, Valentin Şlepac a precizat că nu vrea să dea alte declaraţii, că le menţine pe cele date în faza de urmărire penală. „Vreau să fac o scurtă completare la ultima declaraţie“, a adăugat Şlepac. În cele din urmă, judecătorul a fost de acord ca Şlepac să depună un memoriu cu aspectele pe care vrea să le sublinieze, la termenul viitor. La rândul său, Adrian Grigoraş a precizat şi el că nu vrea să dea declaraţii în cauză. Singur, Mărculescu s-a arătat dornic să arate instanţei cum au stat de fapt lucrurile, din punctul său de vedere.

Profund respect pentru Bahaian

„Sunt nevinovat de toate acuzaţiile ce mi se aduc“, şi-a început suspectul declaraţia, pe un ton categoric. Acuzat de infracţiuni economice, bărbatul s-a dezvinovăţit spunând că era angajat ca şofer al lui Sergiu Bahaian şi că nu a făcut mai mult decât să scaneze nişte acte, la solicitarea acestuia. Totodată, suspectul a spus că, în repetate rânduri, a expediat şi a primit bani pe numele său, sumele înmânându-i-le ulterior lui Bahaian. De altfel, Edward Mărculescu a spus şi că a luat bani cu împrumut pentru acesta, la momentul de faţă având o datorie neachitată ce depăşeşte 6.000 de euro, luată tot în numele angajatorului său. „Nu consider că reprezintă o infracţiune a mă angaja ca şofer al lui Sergiu Bahaian“, a spus Mărculescu, precizând, totodată, că lucra fără forme legale, pentru un salariu de circa 500 de euro pe lună. „Nu există duşmănie între mine şi Bahaian. A fost şi rămâne o relaţie de prietenie, amiciţie, primând însă raporturile de la angajat la şef. Mai presus de amiciţie, am un sentiment de deosebit respect pentru Bahaian“, a conchis şoferul. După el, a venit rândul lui Sergiu Bahaian să dea declaraţii în faţa instanţei. Deşi i s-a pus în vedere să fie succint, acesta s-a pierdut în detalii cu privire la diverse afaceri cu fier vechi pe care le desfăşura prin anul 2003, când l-a cunoscut pentru prima dată pe Şlepac. Ulterior, l-a revăzut în 2005, ocazie cu care, spune Bahaian, Şlepac i s-ar fi adresat cu apelativul „naşule“ şi i-ar fi propus să dea o „păcăleală“ unei firme de leasing, societate care însă trebuia să-şi recupereze banii în cele din urmă. Pe firul amintirilor, Bahaian a ajuns după mai bine de o oră de relatări la faptul că, în realitate, nu are nicio legătură cu crimele de care este acuzat şi despre care Grigoraş şi Şlepac susţin că le-ar fi comis la comanda sa. În plus, el a susţinut despre Valentin Şlepac că ar încerca să-l omoare, tot procesul acesta fiind o înscenare din partea lui. Dan Iovan, acuzat şi el în dosar, a refuzat să dea declaraţii. Instanţa a fixat un nou termen de judecată peste trei săptămâni, când vor fi audiaţi primii martori din rechizitoriu. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii