Deficit de subofiteri in Ministerul Apararii
Deficit de subofiteri in Ministerul Apararii
12 May, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1327
Marime text
Ieri, a avut loc, la Centrul Militar Zonal Constanta, intalnirea periodica in cadrul careia s-a prezentat activitatea de selectie si instruire a soldatilor si gradatilor voluntari din armata Romaniei.
Unul din obiectivele prioritare ale Ministerului Apararii, in etapa actuala, il constituie atragerea resursei umane de calitate. Desi, in trecut, o cariera de care multi se fereau, aceasta a devenit atractiva prin oportunitatile si beneficiile pe care le ofera. Campania de recrutare din luna septembrie anul trecut s-a finalizat in decembrie. Surprinzator a fost numarul mare al dosarelor depuse. Locurile disponibile pentru anul 2007 nu sunt inca cunoscute, acestea urmand a fi cuprinse in noul plan de recrutare al Statului Major General. Tinerii baieti sau fete care doresc sa urmeze o cariera militara trebuie sa indeplineasca diferite conditii care le-ar putea facilita accesul in mediul militar. Urmatoarea etapa este selectia la nivel local prin Biroul Informare Recrutare, prin care se orienteaza activitatea solicitantilor, iar ultima este cea de clasament, care se va finaliza la Centrul Zonal de Selectie si Orientare Breaza. Selectarea consta in parcurgerea a trei probe cu caracter obligatoriu, testarea psihologica, cea fizica si interviul de evaluare. Potentialii candidati pot face pasul spre o cariera de lunga durata, astfel ca, de la statutul de soldat gradat voluntar, dupa o perioada de trei ani, pot urca in grad. Acest lucru este posibil numai dupa urmarea unor cursuri de specializare. Capitan Marius Baccela a declarat ca "exista un deficit de subofiteri, iar cei care urmeaza cursurile vor putea ocupa locuri de sergenti sau plutonieri, in functie de locurile vacante din unitatile cerute". Fata de selectia trecuta, solicitantii trebuie sa efectueze o testare psihologica, locala, prin psihologul Centrului Militar Zonal. Aceasta etapa este menita sa previna cazurile de renuntare dupa terminarea modulelor sau dupa semnarea contractului. Motivul cel mai des invocat este neadaptarea la viata militara. Dispozitiile Directiei Financiare prezinta clar masurile care sunt luate in cazul nerespectarii contractului. Toate beneficiile sunt retrase, iar soldatul gradat voluntar trebuie sa achite cheltuielile de scolarizare, de hrana sau de transport si sa returneze jumatate din solda.Scris de: {autor}Monica GOGONEATA{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii