Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:45 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din 21 martie se va lansa primul zbor din Constanta cu Carpatair

ro

10 Mar, 2005 00:00 1171 Marime text

"Nimic nu este prea scump sau prea dificil pentru a ne satisface clientii"

Pentru compania aeriana Carpatair SA Timisoara luna martie este o perioada a inaugurarilor si a aniversarii * La 21 martie, Constanta va deveni cea de a opta destinatie din Romania operata de Carpatair, iar la 26 martie compania aniverseaza cel de-al saselea an de existenta pe piata serviciilor de transport civil aerian * In aceeasi luna, la 27 martie, Carpatair va introduce cate trei frecvente noi spre Torino si Dusseldorf, oferind conexiuni zilnice spre aceste orase, in fiecare zi a saptamanii

In cursul zilei de ieri, conducerea Carpatair SA Timisoara, companie aeriana privata din Romania, a anuntat ca din data de 21 martie, va inaugura zboruri zilnice de pe cea mai noua statia a sa din tara: Constanta. In cadrul festiv, in colaborare cu Camera de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constanta, echipa manageriala a companiei aeriene Carpatair a semnat contract de prestari servicii cu cea a Aeroportului civil Mihail Kogalniceanu. Astfel, din 21 martie, Constanta va deveni cea de a opta destinatie din Romania operata de Carpatair. Conexiunile internationale vor asigura pe tot parcursul anului o alternativa extrem de rapida de a calatori in Italia si Germania si mai departe, in intreaga Europa sau in Statele Unite. "Prin oferirea de zboruri zilnice din Constanta spre 12 orase importante ale Italiei si Germania, dorim sa furnizam o legatura pentru oamenii de afaceri aflati in cautarea unor oportunitati de investitie si pentru calatorii straini dornici sa descopere Romania", a declarat Nicolae Petrov, director general al companiei aeriene Carpatair. Cumulat cu inaugurarea zborurilor din Constanta, tot in aceasta luna, la data de 26 martie, compania aniverseaza cel de-al saselea an de existenta pe piata serviciilor de transport civil aerian, perioada in care a inregistrat rezultate financiare extrem de bune, un grad de incarcare satisfacator si a cunoscut o dezvoltare dinamica pozitiva. "Incepand din 27 martie, Carpatair va introduce cate trei frecvente noi spre Torino si Dusseldorf, oferind conexiuni zilnice spre aceste orase, in fiecare zi a saptamanii, exceptie facand duminica", a mai declarat Petrov. Compania doreste sa ii satisfaca pe pasagerii care calatoresc in scopuri de afaceri, cat si pe cei cu destinatii turistice spre Romania, stabilind sase legaturi saptamanale intre orase italiene si germane, precum si cele romanesti si moldovenesti. Compania pune la dispozitia clientilor in acest an 15 aeronave Saab, dintre care sapte Saab 2000 de 50 de locuri si opt aeronave Saab 340 de 33 de locuri, fata de 2004 cand dispunea doar de 11. Cumulat cu preocuparea de a implementa cat mai optim si dezvolta conceptul de hub, prin asigurarea de conexiuni si frecvente intr-un timp relativ restrans, de o ora, a existat program de dezvoltare si pe parte de comercializare a serviciilor. Astfel, ca oricine poate sa-si rezerve loc sau sa-si cumpere un bilet pentru zborurile Carpatair la tarife preferentiale de la orice agentie autorizata IATA din Romania, Germania, Ungaria sau prin propriul Call Center din Timisoara. In acest sens, Paula Ardelean, director de marketing in cadrul companiei a adaugat ca toate cursele sunt in sistem de rezervari, oferindu-se o varietate de destinatii pentru care exista variante de tarife. Din aceasta vara se va lansa spre beneficiul clientilor un produs propriu de vanzare si rezervare a locurilor de zbor prin intermediul internet-ului. Datorita rezultatelor bune inregistrate la nivelul fiecarui an de existenta, care au cunoscut un trend ascendent, Carpatair SA Timisoara este la ora actuala calificata drept cea mai mare companie aeriana regionala din estul Europei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii