Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:20 17 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Divorţ cu avocat comun Ce vrea Adriana de la Strutinsky

ro

15 Mar, 2011 02:36 5551 Marime text
cap_9.jpgSoţii Strutinsky au acelaşi avocat în procesul de divorţ, probabil Marius (Caraiani) Mocanu

Afaceristul Sorin-Gabriel Strutinsky şi soţia sa Adriana au decis să divorţeze. De comun acord, fără scandal, cei doi viitori foşti soţi au de împărţit o avere considerabilă.

Pe 3 martie a.c. s-a înregistrat dosarul 5553/212/2011, având ca obiect divorţ prin acord, încredinţare minor - pensie întreţinere. Ambii soţi au fost notaţi ca reclamanţi, iar primul termen al procesului a fost stabilit pentru 6 aprilie a.c. Dar cu ce va rămâne de fapt Adriana Strutinsky în urma mariajului cu Sorin-Gabriel, prieten şi asociat al lui Radu-Ştefan Mazăre şi al lui Nicuşor-Daniel Constantinescu, asociat şi administrator al unui adevărat imperiu afaceristic?! În primul rând, Adriana va rămâne doamna Strutinsky, cerând să îşi păstreze numele dobândit ca efect al căsătoriei, în conformitate cu dispoziţiile art. 40, alin. 1 din Codul Familiei. De asemenea, celei care încă îi este soţie lui Sorin-Gabriel Strutinsky îi va fi încredinţat spre creştere şi îngrijire copilul minor al cuplului, iar tatăl va fi obligat în mod corespunzător la plata unei pensii de întreţinere, atât în favoarea minorei, cât şi în favoarea mamei. În acest context, soţii Strutinsky vor tranzacţiona cu privire la aceste aspecte, instanţa urmând să decidă în funcţie de interesul minorului. Partenerul de afaceri al lui Mazăre şi al lui Constantinescu nu pare a avea nimic împotriva acestor cereri, fiind de acord cu tot ce vrea soţia sa, în pragul despărţirii în faţa legii. Mai mult decât atât, ca o dovadă că soţii Strutinsky se despart civilizat şi fără scandal, dar şi... înţeleşi, este faptul că amândoi au acelaşi avocat, probabil pe Marius (Caraiani) Mocanu. Notat de topurile de bogătaşi, Sorin-Gabriel Strutinsky figurează, potrivit Registrului Comerţului, în mai multe societăţi comerciale: Euro Antreprenor SRL, G Point Outdoor Advertising & More, Tipoland, A.B.C. Press, Grim Press, Mira Press, Difpres, Pan Ager Press, Marin SRL, Xenoti SRL (Hotel Flora din Mamaia), Ideea Contrast, Concordia Press, Property Partners Constanţa, Sebring Consulting, Tutun şi Ziare, Eolica Investments, M& D Farers Invest, Energy Power Services, KLD Services, Beton Expres, Consorţiu Antreprenorial Constanţa, North Bridge Energies, Roca Oil, Te-Press, Relax Bicaz, Tutun şi Ziare Botoşani, Gesira Tur, Granitul Dobrogean, Mediapress Investment, Tutun şi Ziare Neamţ, Tutun şi Ziare Bacău, Compress, Entertainment Idgames, Conpress Group, Conpress Holding, Telegraf Advertising, SOTI Cable Neptun şi Conpress Advertising. Adriana Strutinsky este implicată într-o singură afacere, MDA Trading SRL.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii