Doi ani de la moartea poetului George Vasilievici - „Tinereţea nu are nevoie de mine"

În urmă cu doi ani, poetul constănţean George Vasilievici se sinucidea. La doar 31 de ani, pe 10 aprilie 2010, Vasilievici a lăsat în urmă viaţa, poezia, prietenii, familia.

George Vasilievici a fost poet, prozator, consilier editorial, redactor şi redactor-şef al revistei culturale „Tomis". Membru al Cenaclului de Marţi din Constanţa şi al Asociaţiei Arte/Litere ASALT, Vasilievici a publicat îndeosebi în mediul literar online (Hyperliteratura, Club literar, Hotel Chiustenge). Poemul său de debut a fost „Emilia se povesteşte". Printre volumele sale se numără „Gabi 78", „Featuring", „Cerneală", „O cameră cu două camere" şi „Yo-yo". În luna februarie a anului 2010 îşi lansase romanul „Viseptol", în tiraj limitat, publicând fragmente din acesta pe Internet.

„1 - 0 pentru Dumnezeu"

Moartea poetului a îndurerat mediul cultural constănţean, aşa anemic cum se defineşte el în ultimii ani, dar mai ales scriitorii generaţiei sale. La momentul respectiv, Sorin Dinco scria pe blogul personal: „Frate Georg, ce zodie neagră!... Să vezi tu ce supărat o să fie MM pe tine... Sinuciderea... un mister, dar nu o Taină. 1 - 0 pentru Dumnezeu. Şi nu vă puneţi cu Dumnezeu, că vă bate oricum la zero. Când un prieten se sinucide... zbang! te-ai umplut de vină! nu ştii pe unde să mai scapi. Eşti, evident, un egoist. Începi să spui: era poet, iar poeţii ăştia... George Vasilievici s-a sinucis... Prima dată, verifici dacă-i o glumă proastă (deşi ai în suflet demonul acela care îţi spune ceva pervers, ireproductibil, de-o ruşine imensă, atât de mare, că ţi-e ruşine că eşti om şi nu câine, ca să nu simţi chestia aia vreodată...). După ce afli că nu-i o glumă, dai numai de suflete triste, dar de o tristeţe inumană, ceva peste sau sub, nu ştiu cum. Pentru că moartea nu e de la Dumnezeu, ci de la om. Şi atunci începi să cauţi omul. Omul ăla mic şi prost care tocmai te-a părăsit. Şi basta!".

„Inima lui George este acum offline"

George Vasilievici era un teribilist. Un efervescent, un poet acidulat, un tânăr pe contrasens. Un imprevizibil. Uneori comic, dar trist. Pe blogul personal, George Vasilievici scria „Pe contrasens cu viteza visată": „la început numai un fluture perfect/ zboară înapoi şi-o ia spre molie./ îl simţi în stomac în timpul/ visului şi uiţi de trupul adormit/ cu gura larg deschisă/ în care îţi intră moliile/ curgând şiroaie din/ salteaua ruptă a patului". George Vasilievici îi dedică lui Marin Mincu rândurile pe care le-a numit „Tinereţea": „tinereţea nu are nevoie de mine./ a învăţat să se fecundeze singură./ mă aruncă peste umăr şi nu se mai/ uită înapoi. priveşte fix înainte/ şi în ochii ei înoată fericiţi peştii/ perfect adaptaţi la uleiul fierbinte". Citite după moartea sa, anumite versuri par de-a dreptul sinistre: „Inima lui George este acum offline./ Nici George nu mai ştie parola". George Vasilievici şi-a lăsat inima deschisă.