Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:45 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doliu în teatrul constănţean A murit actriţa Maria Nestor

ro

04 Jul, 2012 02:59 4205 Marime text
Maria_Nestor.jpgTeatrul de Stat Constanţa este îndurerat de decesul Mariei Nestor, o actriţă mult îndrăgită de colegi şi de public. Originară din Constanţa, Maria Nestor a fost repartizata aici după absolvire, debutând în anul 1977, luna ianuarie, cu un rol secundar în piesa „Micul infern“. Anaid Tavitian, consultant artistic în cadrul Teatrului de Stat, îşi aduce aminte că două luni mai târziu, la premiera absolută „Marele soldat“ (din data de 22 martie 1977), care marca Centenarul Independenţei, Televiziunea Română, aflată în sală, a preluat şi transmis imagini, vorbind şi despre debutul tinerei actriţe care juca rolul Iuliei, o fiinţă minunată, făcând oficii de soră medicală printre răniţii şi muribunzii frontului. Foarte sensibilă, actriţa a realizat personaje pline de feminitate şi lumină, dar şi cu o personalitate nesesizabilă la prima privire, cum ar fi Getta („Fântâna Blanduziei“), Ada („Passacaglia“), Gabi („Anunţ la mica publicitate“). A fost o minunată Dorulet („Visul unei nopţi de iarnă“), piatra de încercare pentru orice ingenuă; a fost o răzvrătită Andreea („Capcana de nichel“) şi cam din aceeaşi stofă - o credibilă Nicola Davis („Cum se numeau cei patru Beatles?“), susţin colegii actriţei. „Face parte dintre acele actriţe cărora lumina din ochi şi din suflet şi zâmbetul bun de pe figură le aduceau roluri pe scenă, indiferent de vârstă sau de albirea părului. Dacă o grea boala nu ar fi împiedicat-o, ar fi continuat să realizeze alte şi frumoase roluri. Îi vom păstra mereu în suflet amintirea. Dumnezeu s-o odihnească!“, transmite colectivul Teatrului de Stat Constanţa, îndurerat de plecarea Mariei Nestor dintre noi.








Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii