Dragomir, de la Drumuri şi Poduri, anchetat de Bucureşti

16 Nov, 2010 00:00
ZIUA de Constanta
1853
Marime text
În loc să fie preluat de Serviciul Teritorial Anticorupţie Constanţa, cazul său a fost preluat de Structura centrală a DNA
Dorin-Nicolae Dragomir, angajatul Regionalei de Drumuri Constanţa suspectat de fapte de corupţie care le-a stricat ancheta procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, va fi cercetat în schimb de procurorii Structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Cazul a ajuns deja pe masa DNA Bucureşti, magistraţii din capitală fiind cei care vor cerceta de acum înainte faptele de corupţie de care este suspectat Dragomir. Fapte pentru care, de altfel, procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa au cerut arestarea lui Dragomir, acuzându-l că avea la domiciliu sume de bani suspect de mari, nejustificate. "Se impun verificări complexe inclusiv la bănci, cu atât mai mult cu cât există suspiciunea justificată a faptului că sunt existente şi ascunse conturi în care se deţin sume din infracţiuni", erau de părere procurorii constănţeni. Ancheta lor, cel puţin cu privire la Dragomir, s-a dus însă pe apa sâmbetei, în momentul în care judecătorii Curţii de Apel Constanţa au ajuns la concluzia că, cel puţin în ceea ce-l priveşte pe acesta, competenţa de efectuare a anchetei ar fi aparţinut Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ca urmare a faptului că suspectul era funcţionar cu atribuţii de control al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa.
Curtea a "stricat" ancheta
"Se apreciază", au constatat judecătorii Curţii de Apel Constanţa, "că în mod legal prima instanţă a constatat că în cauză urmărirea penală trebuia efectuată de către procurorul din cadrul DNA atât în raport de constatările efectuate de prima instanţă vizând îndeplinirea calităţii prevăzute de art. 13 al.1 lit.b din OUG 43/2000 de către inculpatul Dragomir Dorin Niculae, funcţionar public cu atribuţii de control în cadrul DRDP Constanţa, cât mai ales în raport de consecinţele ce se pot reţine din acuzaţiile formulate prin actul de inculpare". Mai exact, Curtea s-a referit la "tulburarea însemnată a bunului mers al unui organ sau instituţii de stat, în condiţiile art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal, coroborată cu dispoziţiile art. 13 al.1 lit.a) din OUG 43/2002, care prevede că sunt de competenţa DNA infracţiunile prevăzute de art. 78/2000 prin care s-a adus o perturbare deosebit de gravă bunului mers al unei instituţii publice". Ca urmare a deciziei Curţii de Apel Constanţa, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nu au avut de ales şi au scindat ancheta: grosul a rămas la ei, iar cazul lui Dragomir a luat drumul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Foarte interesant, în loc să meargă la Serviciul Teritorial Constanţa al DNA, cazul s-a dus direct la Structura centrală, în Bucureşti. În acest context, rămâne de văzut dacă şi când va ajunge dosarul în instanţă.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii