Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:53 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dragos Chircu a luat Marele Premiu la Mamaia

ro

28 Aug, 2006 00:00 1301 Marime text

Zgabercea si-a atins "nivelul de incompetenta"

Editia de anul acesta a Festivalului de la Mamaia si-a inchis portile aseara. Marele premiul al concursului a fost adjudecat de Dragos Chircu, din Bucuresti, cel care a participat in cea de-a doua seara a sectiunii de Interpretare cu melodia "De dragul tau", compusa de Andrei Tudor, pe versurile Danei Dorian. La aceeasi sectiune, urmatoarele doua locuri au fost castigate de Alin Nicusor Vaduva si de Florentina Ciuna. Concursul de Creatie a fost castigat de piesa cunoscutului compozitor Ionel Tudor, "Aproape de cer". Versurile acestei piese, interpretate de castigatorii de anul trecut ai Festivalului de la Mamaia, trupa Provincialii, ii apartin textierei Andreea Andrei. Locurile doi si trei ale acestei categorii au fost castigate de piesele "Acolo unde stii" si "Chiar daca pari nebun", ale compozitorilor Mihai Alexandru, respectiv Andrei Tudor. De asemenea, au mai fost acordate cateva premii speciale, printre acestea numarandu-se si cel al presedintelui juriului, Madalin Voicu. Acesta a preferat trupa Alb Negru care a incantat publicul de la Mamaia cu piesa "Muza mea". Televiziunea publica si-a desemnat si ea un favorit, acesta fiind compozitorul Mihai Alexandru. O trupa foarte bine privita in cadrul competitie, a fost Edict, care si-a adjudecat premiul Teo Peter. Conekt si Alina Sorescu au plecat acasa cu premiul Radiodifuziunii Romane.Zgabercea si-a facut mea culpaMadalin Voicu, presedintele juriului Festivalului, a declarat ca, dupa parerea sa, cei care au ales piesele castigatoare au fost flexibili si au incercat sa raspunda nu numai rigorii care se impune la un astfel de eveniment de prestigiu, dar si problemelor inerente. Cristian Zgabercea, directorul executiv al Mamaiei de anul acesta a declarat ca evenimentul s-a gasit pe acelasi trend progresiv pe care l-a urmat in ultimii ani si ca din punctul de vedere al organizatorilor a fost un real succes. "Personal cred, ca om care lucreaza de patru ani la acest festival in calitate de producator, de director, anul acesta festivalul a atins un maxim. Din pacate el nu a ajuns inca la ce mi-am dorit eu. As fi vrut sa fie un eveniment mediatic de lunga durata. Sper ca cei care vor veni dupa mine sa realizeze ceea ce mi-am dorit eu. Deja, din punctul meu de vedere nu pot duce festivalul mai departe de atat" a mai spus Zgabercea. De asemenea, acesta a mai precizat ca de la anul ar trebui sa se ocupe altcineva de Festivalul de la Mamaia, care sa poate vedea greselile facute de el si sa le indrepte. "Sa ia ce e bun din 2003 pana acum. Eu, in clipa asta cred ca nu pot sa il duc spre progres. Mi-am atins nivelul de incompetenta, cum spunea Marx" a incheiat Cristian Zgabercea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii