Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:21 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elena Basescu se marita, pentru ca asa vrea ea

ro

08 Jan, 2010 04:21 2587 Marime text
elena_b.jpgData căsătoriei, cea anunţată de presă, 19 iunie este perfectă pentru EBA

Numerologul Milena explică ce spun cifrele despre Elena Băsescu şi, în special despre căsătoria cu iubitul său, anunţată de presa centrală pentru 19 iunie.

Elena Băsescu se mărită. În vară. Perioadă fastă pentru ea. Cu o cifră a destinului 1, conducătorul, din 2 bunul partener şi 8 ambiţiosul, fiica preşedintelui are principalele trăsături necesare învingătorului.

Secretul reuşitelor sale

Lider şi camarad ideal, ambiţioasă şi timidă, curajoasă şi vulnerabilă, nerăbdătoare şi uneori agresivă. Un şef, un bun colaborator şi un raţional, un singuratic 1 în care mereu va fi cooperantul 2, ţinând bine alături pe ambiţiosul 8. Ea ştie cel mai bine, unde, cum, pe unde şi de ce va urca. Îţi va demonstra cu lux de amănunte de te vei încumeta să o asculţi vreodată. E simplu să o îndrăgeşti căci poate fi modestă, diplomată, plină de bun simţ când are timp şi când vrea ea. Că n-are. Vrea totul şi-n acelaşi timp. Prima să fie, şi munceşte pentru asta. Poate fi ordonată, meticuloasă, eficientă. Poate conduce. Este născută pentru asta. La ea în buzunar găseşti mereu şi bani pentru orice eventualitate şi batista pentru prietene apropiate şi busola pentru a nu se pierde în ceasurile de singurătate. Ţine la partenerii ei, ştiind să-i urecheze, când blajină, când iute, când acră, când dulce. Potrivită pentru diplomaţie poate avea miere pe limbă, te poate câştiga. Nu-i plac prefăcuţii. Ea însăşi nu poate fi altcumva decât ceea ce simte. Se vede, se cunoaşte ce-i place şi ce nu, ce vrea, ce urmăreşte, până unde vrea să ajungă şi cât de sus. Nu înţelege la ce bun minciuna, ascunzişurile.

Un ambiţios are mereu dreptate

Şi poate fi teribil de milităros, punctual, exact, eficient, raţional, materialist, iar un prieten, uşor timid, ordonat, săritor. Pentru ea culorile nu sunt decât în contrast: îi plac sau nu-i plac. Oamenii doar de două feluri, buni sau răi, frumoşi sau urâţi, stările ei sufleteşti tot două şi fără staţii intermediare. Ori foarte fericită ori deosebit de supărată. Păi aţi uitat că-i şef, ambiţios, că nu se lasă, că are întotdeauna dreptate şi mai ales că are dibăcia de a trece cu eleganţă prin tot ce e frumos, cu calm prin tot ce este agitat şi a se agita când toţi par mult prea liniştiţi?

Prietenă bună, te poate înţelege. Te lasă, te măsoară, nu uită că ai îndrăznit, te respectă, ştie că dreptatea este de partea sa şi, evident, va face cum ea a calculat, cum a gândit. Munceşte din greu, nu se dă bătută niciodată, uită uneori să-şi manifeste dragostea. Munceşte - primeşte, face bine, primeşte la fel.

Se simte bine acasă

Cifra zilei de naştere adaugă responsabilitate, nevoia unei familii, implicare. Are nevoie să fie înconjurată de frumuseţe: lucruri frumoase, suflete bune, haine drăguţe, spectacole reuşite. Are înclinaţii didactice. Poate fi un excelent profesor. Poate cădea în patima de a da sfaturi permanent. Este curioasă. Are nevoie de armonie. Este inventivă, preocupată de dreptate.

A fost lăsată printre noi pentru a prelua puterea

Oriunde ar fi, orice ar face. Are o cifră a obiectivelor 1.

Între 0 - 35 ani va munci din greu, orice realizare va avea o bază solidă, va fi temeinică. Va lua lucrurile foarte în serios, va fi permanent în priză. Nu-şi va permite nici o minimă perioadă de relaxare. Va fi deosebit de realistă şi de calculată. Cifra primei perioade este 4.

Provocarea aceleiaşi perioade are o vibraţie 2 - îi va fi greu să înţeleagă cu adevărat dorinţele celorlalţi.

Anul 2010 este cel în care va avea parte de muncă asiduă, stabilitate, conştiinţa lucrului bine făcut, alegerea atentă a obiectivelor imediat următoare.

Calculând funcţie de numele complet (actual) evenimentele ce vor urma aflăm că între 29 - 32 ani, poate dobândi realizări de ordin material, va simţi nevoia de a fi independentă.

Data căsătoriei, cea anunţată de presă, 19 iunie este perfectă pentru EBA

Eu aş fi sfătuit-o să se căsătorească într-o zi cu vibraţie 6, care este în mod special o zi a căsniciei. Într-un an în care poate acumula bunuri de natură materială, într-o perioadă la fel de bună din punct de vedere material şi financiar, Elena Băsescu se mărită într-o lună cu vibraţie 1, care înseamnă început de drum, mai multă siguranţă, ceva mai multă grijă pentru propria persoană şi o zi cu vibraţie 2, a parteneriatului şi a colaborării. A nimerit o zi deosebit de favorabilă încheierii, semnării şi parafării oricăror contracte. Dacă o căsătorie poate fi afacere, atunci putem spune că a ales perfect. Este „afacerea" EI.

Dacă după căsătorie va păstra şi numele tatălui şi se va numi ELENA BĂSESCU IONESCU, atunci comportamentul său se va modifica şi dorinţele sale şi cifra energetică. Va deveni un sloi. Calculată, frumoasă şi rece. Iar cifra energetică din 9, aşa cum este acum şi care îi aduce suflet bun şi caritabil, va fi înlocuită cu cifra 5, a politicianului, a persoanei convingătoare şi maleabile.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • un curios 08 Jan, 2010 10:05 Daca se poate calcula ce se pregateste pt. Constanta sau pt. Mazare anul acesta ar fi foarte interesant sa ne spuna cineva si noua.