Elevii i-au mulţumit prefectului pentru închiderea magazinelor de vise (galerie foto)
Elevii i-au mulţumit prefectului pentru închiderea magazinelor de vise (galerie foto)
26 Mar, 2011 02:49
ZIUA de Constanta
1700
Marime text
Circa 800 de elevi din 20 de unităţi şcolare din municipiul Constanţa şi din localităţile Hârşova, Mangalia, Cernavodă şi Negru Vodă au participat ieri la un marş de amploare, în vederea sensibilizării populaţiei cu privire la prevenirea şi combaterea consumului de substanţe psihoactive şi droguri. Evenimentul a fost organizat la iniţiativa elevilor de la Grupul Şcolar C.A. Rosetti şi a Consiliului Judeţean al Elevilor. Marşul s-a derulat pe două trasee: bulevardul Al. Lăpuşneanu (zona Dacia) - bulevardul Tomis - sosire Instituţia Prefectului şi Gară - bulevardul Ferdinand - strada Mihai Viteazu - strada Traian - sosire Instituţia Prefectului. „La finalizarea marşului, o delegaţie de elevi a stat de vorbă cu prefectul judeţului, Claudiu-Iorga Palaz. Noi i-am mulţumit prefectului pentru acţiunile susţinute în cadrul Campaniei „Spune DA închiderii magazinelor de vise!". La rândul său, domnul prefect ne-a mulţumit pentru iniţiativa noastră şi ne-a promis că ne va implica în toate proiectele care se referă la tineri", ne-a povestit Andrei Bogdan Petre, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor. În paralel, ieri, în unităţi de învăţământ din judeţ au fost realizate şi afişate bannere cu mesaje-cheie privind prevenirea consumului de substanţe psihoactive şi droguri.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii