Etapa judeteana de chimie
Etapa judeteana de chimie
12 Feb, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
1431
Marime text
Elevii se pregatesc de olimpiade
La sfarsitul acestei saptamani, va avea loc faza locala a concursului de fizica * Cei mai buni elevi la disciplina chimie vor participa, la Deva, la faza nationala * Doi castigatori ai concursului "Nenitescu" sunt calificati automat la etapa de la Deva
Peste 480 de elevi vor participa, duminica aceasta, la faza locala a concursului scolar de fizica. Olimpiada se va desfasura la Scoala numarul 12 din Constanta pentru elevii de gimnaziu si la Liceul "Ovidius" pentru cei de nivel liceal. Inspectorul scolar de fizica Anton Pantelimon a declarat ca, in functie de notele pe care concurentii le vor obtine, se va stabili numarul de elevi calificati pentru faza judeteana, care va avea loc pe 22 martie. Dintre cei care vor participa la etapa pe judet, cei care se vor dovedi cei mai buni vor merge, in perioada 19-24 aprilie, la Satu Mare, unde va fi organizata faza nationala. Tot la sfarsitul saptamanii, pe 15 februarie, la Grupul Scolar "Emil Palade", va avea loc faza nationala de chimie. Pentru competitia scolara s-au inscris 230 de elevi de gimnaziu si aproape 300 de liceeni, inscrierile urmand sa se incheie joi. Inspectorul de chimie Ion Popa a precizat ca, in cadrul sedintei inspectorilor de specialitate, ce va avea loc la Iasi in perioada 12-13 februarie, vor fi inmanate plicurile cu subiectele pentru etapa judeteana de chimie. "Tot aici ne va fi comunicat numarul de elevi care vor fi selectionati, in functie de notele obtinute, pentru a participa la faza nationala", a mai spus Ion Popa. Etapa nationala este programata intre 28 aprilie - 4 mai, la Deva. Inspectorul de chimie a mentionat ca doi elevi de la liceu sunt deja calificati pentru faza de la Deva, indiferent de rezultatul pe care il vor obtine la etapa judeteana. Ei s-au numarat printre primii zece clasati la concursul de chimie "Nenitescu", ce s-a desfasurat in luna noiembrie la Bucuresti. Dintre cei cinci constanteni care au participat la concursul acesta, un elev de la Liceul "Ovidius" a ocupat locul III, iar un altul de la Grupul Scolar "Emil Palade" locul IX. Conform regulamentului, primii zece clasati sunt calificati automat la faza nationala de chimie.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii