Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:12 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Falimentară" în afaceri, Elena Dedu lucrează la CJC Fiica primarului din Mircea Vodă, pe statul de plată al lui Nicuşor (document)

ro

16 Nov, 2010 00:00 4348 Marime text
dedu_-_cjc_consiliul_judetean.jpgFiica edilului şi-a luat viaţa în propriile mâini, cumpărându-şi anul acesta un apartament prin credit bancar de una singură, după ce în 2009 a divorţat

Lista declaranţilor de averi care lucrează la Consiliul Judeţean Constanţa ascunde, cum relatam şi în ediţii anterioare, neamuri peste neamuri ale unor reprezentanţi din administraţia locală.

New-entry în lista funcţionarilor din aparatul propriu de specialitate al CJC este şi Elena Dedu, care şi-a postat pentru prima dată declaraţia de avere pe site-ul instituţiei conduse de pesedistul Nicuşor Constantinescu. Elena Dedu este nimeni alta decât fiica primarului pesedist din comuna Mircea Vodă - Dumitru Dedu. Faptul că aceasta şi-a postat pentru prima dată anul acesta declaraţia de avere pe site-ul CJC ne trimite cu gândul, logic, că a fost angajată în 2010, adică tocmai în anul în care teoretic nu s-au făcut angajări ci au fost concediaţi funcţionari. Nu ne-ar mira, având în vedere că organigrama CJC este alcătuită în majoritate, mai întâi pe principiul nepotismului şi al pilelor, şi mai apoi pe criterii de profesionalism, competenţă etc. Potrivit actului declarativ completat de odrasla primarelui pe 28 septembrie 2010, aceasta ocupă funcţia de inspector în cadrul CJC. dedu_-_dumitru_dedu.jpg

Credit bancar de 57.000 de euro, la un venit de 14.648 lei

La numai 25 de primăveri, Elena Dedu este unica proprietară a un apartament în municipiul Constanţa, cumpărat în 2010. Se pare că tocmai pentru acest apartament fiica edilului din Mircea Vodă s-a îndatorat la bănci, întrucât la rubrica datorii menţionează un credit în valoare de 57.000 de euro, contractat în 2010 şi scadent în 2028.
Tânăra inspectoare menţionează un venit anual din salariu în valoare de 14.648 lei. În declaraţia de interese, Elena Dedu precizează că este unic asociat al firmei SC Ema Trans Cor SRL, însă, deşi firma a fost înfiinţată în 2007, fiica primarului din Mircea Vodă nu a trecut în declaraţia de avere venituri din dividende. Elena Dedu este şi membru fondator al Asociaţiei Sportive Happy Kids Medgidia, dar şi al sindicatului CJC. De precizat că administrator al firmei a cărei patroană este Elena Dedu este Mariana Dedu, cel mai probabil mama sa.

Fostul soţ, dat afară din firmă

Din Monitorul Oficial aflăm însă că firma şi-a suspendat temporar activitatea pe o perioadă de trei ani, începând din 01.01.2010, dar şi că înainte ca soţia primarului să se ocupe de administrarea societăţii, această funcţie fusese ocupată de Cornel Borcan. Acesta din urmă este, se pare, chiar fostul soţ al Elenei Dedu, de care aceasta a băgat divorţ pe 06.07.2009, după cum aflăm de pe portalul Judecătoriei Medgidia.


De precizat că primarul comunei Mircea Vodă, Dumitru Dedu, ne-a confirmat că fiica sa este angajată în cadrul CJC. Edilul a negat însă că Elena Dedu ar fi fost angajată anul acesta, afirmând că lucrează la CJC din 2008 sau 2009. Cu toate acestea, subliniem că Elena Dedu nu şi-a postat declaraţia de avere şi pe 2008 sau 2009, ani în care, potrivit părintelui său, ar fi lucrat la CJC. De precizat că am încercat să-l contactăm telefonic şi pe purtătorul de cuvânt al CJC, Cristian Moldovanu, pentru a afla dacă Elena Dedu s-a angajat la CJC după ce nu i-au mai mers afacerile, adică anul acesta, dar nu a răspuns la telefon. În ediţia online a ziarului puteţi vizualiza detalii despre SC Ema Trans Cor SRL, furnizate de baza de date oficială a Registrului Comerţului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Nostradamus 16 Nov, 2010 11:17 ce tare are si fata asta tupeu sa-si cumpere casa. adevarul ca la 25 ani nu ai voie (mai bine plecam din tara vs basescu)
  • SOV 16 Nov, 2010 08:37 Cu siguranta lucreaza in CJ de cand s-a nascut! De ce sunteti enervanti? Lasati odrasla sa se bucure de avantajele tatucului in lumea admistratiunii, ca doar nu face nimic rau, munceste si ea ca oricare altul, mai ales ca au plecat multi, e nevoie mare de forta tinereasca, proaspata, de vlastare care au in sange binele poporului! Ce conteaza ca a fost angajata in 2010, cand un astfel de demers pare imposibil??!!! Daca binele natiunii o cere...