Geamie noua la 23 August
Geamie noua la 23 AugustPrimăria şi Consiliul Local din comuna 23 August au sprijinit financiar construcţia lăcaşului de cult timp de 18 luni. Primarul Mugurel Mitrana a fost iniţiatorul proiectului de hotărâre care a stat la baza aprobării finanţării noii construcţii. Tot la iniţiativa primarului, proiectul urbanistic al zonei include şi amenajarea unui spaţiu public ce va cuprinde un parc de reculegere cu bănci şi o cişmea tradiţională.
Geamia „Tatlicak" este un lăcaş de cult modern, unde au loc slujbe religioase, urmând ca în scurt timp să înceapă şi construcţia turnului înalt, amenajat în partea superioară cu un balcon, de unde preoţii musulmani cheamă credincioşii la rugăciune (minaret).
Deschiderea festivităţii va fi făcută de Muftiul Iusuf Muurat, de primarul Mugurel Mitrana şi de Consulul General al Republicii Turcia, Fusun Aramaz.
La eveniment vor mai participa preşedintele UDTTMR, Amet Varol, deputaţii UDTTMR, Amet Aledin şi Ibram Iusein, preşedintele UDTR, Osman Fedbi, dar şi oameni de afaceri turci, oficialităţi locale, imami şi numeroşi credincioşi musulmani.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- euromuslim 24 Apr, 2010 13:47 bravo muftiului murat iusuf,pentru realizarea si finalizarea acestei geami,cu aportul substantial al autoritatilor romane, in interesul comunitatii musulmane din Romania.
- Curtasan Amet 24 Apr, 2010 07:24 In sfarsit gratie autoritatilor locale dar si muftiului nosru vom aveaun lacas de cult model la 23 August. Sa nu uitam ca numai prin rugaciune suntem mai aproape de cel de sus indiferent ca ii spunem Allah sau Dumnezeu.