Gelaţii şi caicciii stăpâneau apele din Constanţa

Însă, la acea vreme, aceste practici erau singurele mijloace de câştigare a existenţei disponibile locuitorilor din Kustendje. Meseriile vechi pe care le vom prezenta erau practicate de turcii şi tătarii din Constanţa, care, la acea vreme, erau foarte numeroşi. Comunităţile de turci şi de tătari locuiau în cartierul Anadalchioi (numele acestuia provenind de la provincia Anatolia din Asia Mică şi chioi - sat), care se afla între străzile Tulcei şi Ion Raţiu. Turcii şi tătarii erau foarte pricepuţi boiangii, cafegii, caiccii, cazangii, cişmegii, dughengii, gelaţi, hamalâci, herghelegii, iaurgii, lustragii, pastramagii, sacagii, tutungii şi zarzavagii. Unele dintre aceste ocupaţii mai sunt cunoscute şi în ziua de astăzi, dar restul sunt ştiute mai mult de străbunici. Pe rând, boiangii erau cei care vopseau textilele, culorile folosite fiind la începutul transformării lor din cele naturale, extrase din plante, în cele cu adaos chimic. Cafegiul este în zilele noastre acea persoană care bea foarte multă cafea. În 1900 însă, cei care deţineau şi preparau licoarea maronie erau la mare căutare. 

Gondolă tătărască

Caiacul era, în urmă cu peste un secol, o luntre turcească uşoară, lungă şi îngustă, încovoiată la capete, un fel de gondolă mult mai simplă, ce era manevrată de un caicciu. Cazangii ce puteau să facă? Reparau sau construiau cazane ce se aflau într-o cazangerie. Aceştia trebuiau şi să supravegheze şi să alimenteze cazanele generatoare de forţă motrice. Culmea însă, pe atunci, erau persoane anume desemnate pentru a supraveghea cişmelele din oraş, cişmegiii. Negustorul care avea o prăvălie, sau care lucra într-o prăvălie se numea dughengiu. Gelatul nu era o persoană dată cu mult gel pe păr, ci era un pescar ce folosea ca nadă insecte. Hamalâcul era cel care ajuta la descărcarea mărfii în port, practicanţii acestei meserii avânt mult de muncă şi o viaţă nu prea lungă, datorită condiţiilor grele de lucru. 

Cai pentru oastea otomană

Herghelegiii aveau poate una dintre cele mai frumoase meserii, pentru că se ocupau de îngrijirea cailor din numeroasele herghelii din Mangalia, unde exista un important târg de cai de tracţiune, dar şi de cai de călărie pentru armata turcească. De asemenea, tătarii din acea parte a Constanţei s-au specializat în confecţionarea de harnaşamente şi alte produse din piele. Greu de închipuit, dar în Constanţa anului 1900 puteai să faci o carieră din prepararea şi comercializarea iaurtului şi te numeai iaurgiu. Lustragiii nu erau confecţionerii de lustre, ci se aflau aproape pe toate drumurile, în centrul vechiului oraş, aceştia fiind pregătiţi oricând să le facă trecătorilor pantofii strălucitori. Pastramagiii şi zarzavagiii făceau parte din aceeaşi sferă a alimentaţiei publice, unii preparând pastrama, în cea mai mare parte de oaie, iar ceilalţi furnizând legume, cu toate că pe pământul arid al Constanţei nu prea creşteau plantele. Purtătorii „lichidului vieţii“ erau sacagiii, care vindeau apa locuitorilor constănţeni. În final, vânzătorii de vicii, tutungiii, care se înţelegeau de minune cu cafegiii, unii fără ceilalţi neavând un succes la fel de mare. Pe atunci, după masa de prânz sau după cină, bărbaţii se retrăgeau la un pahar de tărie şi la o pipă în care ardea un tutun cât mai bun cu putinţă. Dacă după 100 de ani aceste ocupaţii par absolut nefolositoare, rămâne de văzut cum vor fi considerate actualele meserii în veacul următor.