Gheorghe Mărmureanu „În Marea Neagră, în ultimii o sută de ani au fost înregistrate 21 de tsunami"
Gheorghe Mărmureanu: „În Marea Neagră, în ultimii o sută de ani au fost înregistrate 21 de tsunami"Institutul Naţional pentru Fizica Pământului, alături de GeoEcoMar, împreună cu specialişti bulgari, lucrează la implementarea unui proiect privind crearea unui sistem de alerte privind riscul producerii de tsunami în Marea Neagră. În acest sens, se are în vedere construirea a zece staţii de observare în zone de coastă din România şi Bulgaria. Proiectul este finanţat prin programul UE de cooperare transfrontalieră, iar costurile sunt estimate la circa şase milioane de euro. Potrivit partenerilor de proiect, construirea celor zece staţii este extrem de importantă pentru securitatea locuitorilor care trăiesc în zonele de coastă, precum şi pentru sectorul turismului din cele doua state. „Proiectul prevede crearea unui sistem de alertare în cazul unui cutremur. Cele zece staţii vor monitoriza cutremurele care se vor produce atât în larg, cât şi pe uscat, pentru a se determina locul producerii seismelor şi adâncimea acestora. Prin monitorizare vom putea vedea cât de activă este falia şi dacă există un potenţial de producere a unui cutremur mai mare şi a unei alunecări de teren. Cutremurul poate fi factor precursor pentru producerea unei alunecări de teren ce poate genera un tsunami", a declarat Constantin Ionescu, directorul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului. Constantin Ionescu a mai precizat că nu este exclusă producerea unui tsunami în Marea Neagră. „Toată lumea zice că ultimul tsunami s-a produs acum o sută de mii de ani. Ce nu înţelege lumea este că perioada de revenire a acestuia poate fi chiar la o sută de mii de ani, de aceea am pornit acest proiect privind monitorizarea cutremurelor. De altfel, şi-n Europa, după tsunami-ul devastator din Japonia au început să se realizeze diverse sisteme de alertare", a mai precizat Constantin Ionescu. Directorul susţine că în 2013 proiectul va fi finalizat, iar monitorizarea seismelor urmărită de partenerii de proiect va începe. Să ne aşteptăm în România la un tsunami de talia celui din Japonia? Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al Institutul Naţional pentru Fizica Pământului susţine că un astfel de scenariu este exclus. „Nu se pune problema unui dezastru de asemenea proporţii. În Marea Neagră, în ultimii o sută de ani au fost înregistrate 21 de tsunami de doi metri. Valurile formate de furtună ajung la 9 m, sunt cu mult mai mari decât cele de doar doi metri produse de tsunami în ultimii o sută de ani", a explicat Mărmureanu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp