Iată cum au modernizat afaceriştii noul sediu al Poliţiei Rutiere Constanţa (galerie foto)
Iată cum au modernizat afaceriştii noul sediu al Poliţiei Rutiere Constanţa (galerie foto)Lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa se vor muta, în scut timp, într-un sediu nou. Este vorba despre clădirea fostei unităţi militare de jandarmi situată pe bulevardul IC Brătianu, în vecinătatea Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanţa. Comisarul-şef Constantin Dancu şi-a mutat deja biroul în noua „casă", construită, după cum chiar el ne-a declarat, prin intermediul afaceriştilor din Constanţa. Aceştia au contribuit exclusiv cu produse şi servicii, banii fiind interzişi.
În aproximativ 20 de ani de existenţă, Serviciul Rutier Constanţa a stat în cinci sedii, niciunul dintre acestea nefiind potrivit desfăşurării activităţii specifice. În câteva zile, poliţiştii rutieri vor părăsi complet sediul ocupat din 2007, respectiv cel al Poliţiei municipale Constanţa, şi se vor muta în clădirea fostei unităţi militare de jandarmi situată pe bulevardul IC Brătianu. Ieri, în noua casă a rutieriştilor încă se lucra. Cu toate acestea, comisarul-şef Constantin Dancu, şeful Serviciului Rutier Constanţa, se afla în clădire, asigurându-se că oamenii săi vor avea parte de cele mai bune condiţii. „Totul s-a făcut cu sponsorizări. Oamenii de afaceri au contribuit cu produse şi servicii, nu cu bani. Clădirea a aparţinut fostei unităţi militare de jandarmi şi a fost reabilitată din temelii. Interiorul a fost recompartimentat, iar instalaţia electrică a fost refăcută. La fel s-a procedat şi în cazul departamentului IT. Nu au scăpat nici instalaţia termică şi nici canalizarea. Totul a fost refăcut din temelii", ne-a mai declarat comisarul-şef Constantin Dancu. Noua casă a poliţiştilor de la Rutieră are „în dotare" un dispecerat ultra modern, o sală de şedinţe, camere de anchete „ca-n filme" şi toalete echipate complet. Nu este de trecut cu vederea faptul că noul sediu permite şoferilor care doresc să-şi diminueze perioadele de suspendare a permiselor auto să susţină examene chiar în clădirea Poliţiei Rutiere. Foarte interesant, respectiva încăpere este dotată cu camere video conectate la un sistem ce poate fi accesat de întreg Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa. Mai mult, graţie unui parteneriat încheiat între Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi Poliţia, sute de copiii de la malul mării vor învăţa regulile de circulaţie jucându-se pe calculator.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp