Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:40 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iată cum s-a întâmplat şi cui i s-a pus eticheta Celebra expresie „Măi animalule" a lui Iliescu face 20 de ani

ro

15 Aug, 2012 02:04 16340 Marime text
07_replica_iliescu_Ion_Iliescu.jpgPe 15 august 1992, preşedintele de atunci al României, Ion Iliescu, se afla într-o vizită la Constanţa, unde a participat la Ziua Marinei, după care a avut o întâlnire cu prefectul Dragoş Chilea. În faţa sediului instituţiei a avut loc şi celebra întâlnire dintre Ion Iliescu şi Paul Pârvu, pe atunci ziarist la cotidianul Telegraf. Ce a urmat ne-a relatat Paul Pârvu, care a povestit episodul în cadrul Interviului online acordat cotidianului nostru în data de 4 aprilie 2011.

Iată fragmentul care explică dilema cu privire la cine este „Măi animalule": Paul Pârvu sau Radu Mazăre?

„Trebuie să ne oprim puţin la episodul «Măi Animalule», care te-a făcut celebru, poate nu chiar atât de celebru cum te-ar fi făcut întâmplarea anului 1992 acum, în zilele noastre... Cum a fost atunci, la «vizita de lucru a tovarăşului Ion Iliescu», glumesc, a preşedintelui Iliescu?

Pentru descrierea evenimentului în sine şi al contextului în care s-a petrecut ar fi bună chiar o carte. Am căutat-o cu lumânarea, pentru că pentru noi Iliescu era ceea ce zbieram noi în Piaţa Universităţii: «Iliescu pentru noi, este Ceauşescu doi». Pentru mine, el a rămas aşa, pentru foştii mei colegi, nu.

Întâmplarea în sine nu a fost deci chiar o întâmplare, nu l-am provocat pe preşedinte, deşi mi s-a tot sugerat în cele trei ore cât l-am aşteptat în faţa Prefecturii pe 15 august 1992. Pur şi simplu nu am putut să mă abţin să nu-i arăt cât de mult apreciam faptul că ne fereşte de o prea bruscă trecere în normalitate. Nu mă aşteptam să fie atât de impresionat de insistenţa mea încât să mă trezesc cu el de gât până în momentul în care a constatat că din buzunar tocmai îmi cădea o legitimaţie mare, galbenă, pe care scria PRESA.

La scurt timp a apărut în presă o altă variantă romanţată. Ştii la ce mă refer. Lumea neinformată care a luat din zbor informaţia crede şi astăzi că cel căruia i s-a adresat Iliescu a fost Radu Mazăre, pe atunci şi el jurnalist. De altfel, edilul Constanţei nu a negat niciodată şi nici nu a confirmat zvonul, cu toate că de multe ori a fost întrebat de incident, probabil pentru că i-a convenit să fie „victima" verbală a actualului coleg de partid.

Între voi, tu şi Mazăre aţi tranşat vreodată această chestiune?

Varianta cu Radu Mazăre «Măi animalule», a apărut după ce acesta a ajuns primar. Radu Mazăre a participat şi el la acel eveniment în calitatea sa de redactor-şef al Telegrafului. Fiind redactor-şef, era şi singurul care avea un aparat de fotografiat mai performant. Îi mulţumesc pe această cale că mi-a făcut nişte fotografii superbe, chiar dacă a ratat momentul în care Iliescu m-a luat de gât, bine că nu l-a ratat fotograful oficial al redacţiei.

Revenind la legătura dintre Mazăre şi apelativul «Măi animalule», am observat şi eu o repoziţionare a primarului faţă de acel episod şi mai ales faţă de mine, cel care a primit respectivul apelativ. Totuşi, în puţinele discuţii private pe care le-am mai avut după ce Radu Mazăre a devenit primar, niciodată nu a făcut referire la acest subiect şi nici eu nu am făcut-o. Şi mie mi s-a părut că a încercat să ţină acest subiect într-o zonă gri, pe care eventual să-l folosească în treburile lor interne de partid sau în diferite dispute politice cu adversarii. Sincer să fiu, niciodată nu l-am văzut sau auzit arogându-şi aşa-zisul merit pentru că pe un preşedinte l-a prostit la un moment dat canicula din Constanţa, şampania băută în biroul prefectului Dragoş Chilea şi nervii provocaţi de contestatarii adunaţi să-i ureze în ziua de Sfânta Maria demisia cât mai grabnică."

Interviul integral cu Paul Pârvu poate fi citit aici:

www.ziuaconstanta.ro/rubrici/interviu-online/interviul-online-cu-paul-parvu-jurnalist-de-investigatii-la-dezvaluiri-ro-s-a-terminat-tema-discutiei-a-fost-relatia-presa-putere-in-ultimii-20-de-ani-25221.html

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii