Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:40 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În 12 localităţi sunt în derulare sondaje de opinie Constantinescu - „PSD şi ACD au stabilit principiile colaborării în alegerile locale"

ro

21 Mar, 2012 00:00 1995 Marime text
nicusorprotocolusl-NicusorConstantinescu.jpgConform principiului stabilit la nivel judeţean între PSD şi ACD (PNL-PC), municipiul Constanţa intră în categoria localităţilor în care partidul care formează singur majoritatea (n.r. PSD) îşi păstrează avantajul, iar ACD PNL-PC vor trebui să se mulţumească cu ce au dobândit în 2008.

Prim-vicepreşedintele PSD, Nicuşor Constantinescu, admite că deşi la prima vedere USL pare la Constanţa un colos de neatins, există încă organizaţii în judeţ unde simpla semnare a protocolului între Alianţa de Centru Dreapta (PNL+PC) şi PSD nu a condus la armonizarea relaţiilor între cele două, chiar trei formaţiuni politice. În aceste situaţii s-a convenit ca viitorii candidaţi ai USL în cele 12 localităţi cu pricina să fie desemnaţi pe baza sondajelor de opinie.

„La nivelul localităţilor din judeţ am stabilit împreună cu ACD PNL-PC trei principii după care se va derula colaborarea în vederea pregătirii alegerilor locale. Avem, aşadar, trei situaţii distincte: acolo unde organizaţiile se înţeleg între ele, deciziile lor sunt suverane şi judeţul nu se va implica, în cea de-a doua situaţie, acolo unde deja sunt majorităţi formate, fie în favoarea PSD, fie a PNL-PC, ele vor fi păstrate, iar în a treia situaţie, acolo unde organizaţiile nu se înţeleg, candidaţii vor fi desemnaţi pe baza sondajelor de opinie. Avem în desfăşurare în acest moment 12 sondaje în tot atâtea localităţi", a declarat pentru ZIUA de Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

„În municipiu, PSD formează singur majoritatea, liberalii vor păstra doar ce au avut"

Nu este prima dată când social-democraţii le transmit liberalilor că trebuie să se mulţumească cu ce au dacă nu pot avea ce-şi doresc. Castanele luate de liberali drept în freză încep să se înmulţească o dată cu apropierea alegerilor locale. Deşi în protocolul iniţial liberalii aveau dreptul să ceară un viceprimar în municipiul Constanţa, între timp, în urma negocierilor de sus în jos, a felului în care s-au împărţit locurile pe listele comune în USL, paritatea a fost anulată, făcând din PSD principalul beneficiar al candidaturilor în alegerile locale. La nivelul judeţului Constanţa, PSD nu doar că şi-a păstrat prima şansă la desemnarea candidatului pentru Consiliul Judeţean şi pentru municipiul reşedinţă de judeţ, dar şi prima şansă în Consiliul Local Municipal. Conform principiului stabilit la nivel judeţean între PSD şi ACD (PNL-PC), municipiul Constanţa intră în categoria localităţilor în care partidul care formează singur majoritatea (n.r. PSD) îşi păstrează avantajul, iar ACD PNL-PC vor trebui să se mulţumească cu ce au dobândit în 2008. „Din punctul meu de vedere, Constanţa intră în cea de-a doua categorie de principii enunţate, iar partenerii noştri vor păstra ce au avut şi până acum. Nu ştiu ce le-a spus preşedintele Mazăre, dar nu văd să existe vreo schimbare de registru", susţine Nicuşor Constantinescu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii