Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:48 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Înălţarea Domnului este o garanţie a înălţării noastre

ro

24 May, 2012 03:23 1653 Marime text
Înălţarea Domnului cade totdeauna în joia săptămânii a şasea dupa Paşte, adică la 40 de zile după înviere, când Domnul S-a înălţat la cer. Este una dintre cele mai vechi sărbători creştine despre care amintesc Constituţiile Apostolice.

O deosebită solemnitate a căpătat această sărbătoare mai ales de când Sfânta împărăteasă Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, a ridicat pe muntele Eleonului sau al Măslinilor (de unde Mântuitorul S-a înălţat la cer) o vestită biserică (Eleona), în care înălţarea se prăznuia cu mare fast şi pompă, începând de la miezul nopţii, fiind impresionantă mai ales prin multitudinea de lumânări aprinse. În această zi, creştinii se salută cu formula „Hristos S-a înălţat". Slujba zilei se caracterizează prin aceea că are legătură şi cu învierea şi cu Pogorârea Sfântului Duh. Astfel, dupa Evanghelia de la Utrenie se cântă Învierea lui Hristos.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii